Ina Simona Cirlan
Verificat@ina-simona-cirlan
„Namaste!”
Născută între iarnă și toamnă, între zi și noapte, pendulez mereu. De aici și dificultatea de a încropi o biografie. Nu am făcut nimic din ceea ce ar fi trebuit probabil să fac. Am avut însă șansa de a primi pe cărările sufletului, oameni minunați care mi-au deschis Uși înainte…
Să ne crească gândul cel bun, inspirația și talentul că de mărfuri contrafăcute m-am cam săturat:).
Mulțumesc de vizită, zi bună să ai!
Pe textul:
„Mi-a crescut" de Ina Simona Cirlan
Da-da, ai ghicit perfect, mulțumirile mele se adresează tuturor simțurilor cu care ai rezonat :) dezlegând simbolistica profundă a textului care de altfel este așa și pe dincolo transmițând la greu:))!!!
Mă gândii eu așa că peisajul liricii românești și universale nu putea să se simtă întreg fără contribuția mea și deci am acționat ca atare. Ai făcut foarte bine că ai asistat la debut care este în același timp și o retragere timpurie:)) .
Mă bucur să aflu că mă citești pentru că am vazut eu ce ochi ager și deștept folosești încă de când am fost cu tine la shopping și la fisc fix, adicătelea vreau să zic că te-am urmărit la pas numa’ că icognito, să nu te intimidez:))
Îți mulțumesc și te mai aștept la alte ghidușii:).
Uln,
N-avea grijă că o să vin eu acușica să te caut de poezie:)). Să văz dacă seamănă cu a mea!
Îți mulțumesc pentru semn mi-a plăcut cum zâmbești, se cheamă că maurul și-a făcut datoria:)!
Drag de voi!
Pe textul:
„Mi-a crescut" de Ina Simona Cirlan
Bietul Titel s-a confuzat rău de tot că oficialii n-au cum să fie în două locuri deodată decât dacă sunt cumva... noroc de polițai că l-a scos pe un liman:).
Pentru că te-a vitaminizat nițel scrisorica asta mie mi-au ieșit bujorei în obrăjori de bucurie și-l aștept liniștită pe domnul Mihuț să-mi zică că nu-s regulamentară iar din nou:)).
Îți mulțumesc cu toate colțurile gurii-n sus:) și mult drag!
Pe textul:
„Scrisori deschise din imprudența(XII)" de Ina Simona Cirlan
Parcă eu nu? Dar ce să fac dacă muza asta se nimeri mai deșirată:)?
Domnule Peia,
În mult mai puține cuvinte poezia mea lungă și dezlânată. Așa e, câteodată îți vine să...
Bellă Donă,
D-apoi eu nu? De invidie am scris-o, jur:)! Oricum sunt hotărâtă să elimin orice pornire sinucigașă încă din scutece:)
Vă mulțumesc pentru vizită și zâmbet! Ne-om întâlni noi, pe nisipuri mai puțin mișcătoare după ce-mi trece năduful:)!
Pe textul:
„Mi-a crescut" de Ina Simona Cirlan
:)) Tot voi reuși o dată să te surprind, ai să vezi:). Mă bucur că nu m-ai uitat, mulțumiri zâmbărăcioase!
Radu,
Cred că acum e tocmai potrivit să-ți urez sărbători fericite, nu?:))
Sincer, nu cred că am forță să susțin un text mai mult de 8000 de caractere dar ideea îmi dă târcoale de ceva vreme. Voi încerca să-mi motivez demarajul cu îndemnul tău și măcar o să încerc, deși...:).
Îți mulțumesc bucuroasă de prezența unui musafir atât de prețios!
Cu mult drag!
Pe textul:
„Scrisori deschise din imprudența(XII)" de Ina Simona Cirlan
Liviu,
Ești un serios foarte special pe care îl invidiez în secret:), deci e foarte importantă atât părerea cât și steluța ta. Am hotărât să adopt tehnica ta de instelutare care eliberată de restricții, culoare și alte păcate e chiar mai valoroasă. Voi schimba imediat ce voi avea mai mult timp.
Aladinule Alin,
Cred că e bună metoda cu liniuță și de la capăt așa e foarte vizibilă argumentația, care de altfel m-a făcut să roșesc:).
Mușchii mei o să-i folosesc la zâmbărit în continuare pe urmele tale și a tuturor celorlalți care țin umorul în viață!
Vă mulțumesc pentru prezență, steluțe și aprecieri cu mult drag!
Pe textul:
„Scrisori deschise din imprudența(XII)" de Ina Simona Cirlan
E o idee gozavă! O să preiau comenzi pentru scrisori, declarații și procese verbale... să vezi atunci revelioane non-stop:)).
Îți multumesc pentru voioșie, cu drag!
Laurențiu,
Îți mulțumesc pentru aprecieri, steluța și recomandarea care, cred că a pornit bolovanul la vale:)
Din punctul meu de vedere steluța a fost semnalată regulamentar, în continuarea citatelor pe care le-ai subliniat, se pare că lucrul acesta a fost mai puțin vizibil.
Domnul Mihuț poate retrage cu ușurință steluța deranjantă, îmi va rămâne ceea ce este mai important: aprecierea unui umorist talentat a cărui părere face cât trei steluțe galbene și două roșii, cel puțin!
Cu păreri de rău pentru împuținarea frunților descrețite de pe site!
Pe textul:
„Scrisori deschise din imprudența(XII)" de Ina Simona Cirlan
Mai e foarte puțin și voi sărbători trei ani de când te am alături. Îți mulțumesc că încă mai ai răbdare să mă citești și să-mi lași vorbe bune. Pentru mine înseamnă foarte mult prezența ta , e un indicator sensibil după care mă ghidez!
Cu mult drag!
Mircea,
Mi-aș dori să fiu atât de profundă încât să pot masca umflarea în pene:), sigur însă n-o să-mi iasă ș-apoi de ce s-o fac până la urmă???
O să îmi dau voie să mă bucur de prezența ta plăcută, păstrând aprecierile și descifrările ca pe niște daruri prețioase pentru care îți mulțumesc, cu mult drag!
Pe textul:
„Scrisori deschise din imprudența(XII)" de Ina Simona Cirlan
O să-mi iau trifoiul norocos și fug până nu mă prinde tristețea:)
Pe textul:
„Fotografii răvășite (4)" de Florentina-Loredana Dalian
Mă bucur să te găsesc veselă, Florinel!
Să ai un an plin de inspirație și expirație:) zâmbărăcioasă!
Cu drag!
Pe textul:
„Dragă Moș Crăciun" de Florentina-Loredana Dalian
Sincer, ți-aș putea ura să-ți crească dar te prefer așa cum ești: un umorist de valoare!
La mulți ani, Norică, viața să-ți împlinească mai mult de o mie de dorințe!
Pe textul:
„Azi am aflat de ce îmi lipsește fiorul sacru" de Dan Norea
Îți mulțumesc, Cornel, dorindu-ți să ai un an vesel și încărcat de fericire!
O să încerc să-ți ascult sfatul poate măcar anul acesta mă voi mobliza mai mult.
Cu mult drag!
Pe textul:
„Scrisori deschise din imprudență(XI)" de Ina Simona Cirlan
M-am hotărât acum, chiar dacă... hâc!:))... să-ți las drept semn o urare călduroasă de lumină și mai bine!
Sărbători fericite să ai!
Mereu prin preajmă, cu drag!
Pe textul:
„Un urs in oras" de Mihai-Athanasie Petrescu
O realizare deosebită cu un final de excepție! Felicitări, George!
Sărbători fericite și luminoase alături de cei dragi!
Cu mult drag!
Pe textul:
„Părerile soldatului de scorțișoară" de George L. Dumitru
Singura chestie deranjantă era vânzoleala oamenilor care se ocupă de obicei de curățenie. Ca niște furnicuțe, cățărați în niște mașinuțe mici începuseră să arunce un amestec peste străzile abia atinse de fulgi.
Taci, mi-am zis, că vine vreo prăpădenie, or ști ei ceva de sunt atât de panicați.
Odată intrată în casă m-am repezit la aparatul de fotografiat, încercând cu frenezie să păstrez iarna pe care aici n-am avut bucuria să o întâlnesc.
Și da, bine am făcut! După a treia poză deja nu mai era nimic care să amintească că ceea ce văzusem a fost real.
Se terminase iarnaaa...((:
Pe textul:
„Numai în Texas…" de Maria Gold
Surprinsă îți zîmbăresc prietenos- prietenește, sperând că n-o să dezertezi:)!
Hmmm! Zici să scot traforajul de pe listă?:))
Pe textul:
„Zâmbete cu strungăreață(VIII)" de Ina Simona Cirlan
Mi-aș dori să știu că vei mai trece!
Onorată, îți mulțumesc!
Pe textul:
„Zâmbete cu strungăreață(VIII)" de Ina Simona Cirlan
Părerea dumneavoastră despre acest text a fost foarte clară și vă asigur că am citit-o.
Părerea dumneavoastră despre comentariul dumneavoastră nu mă privește.Multumesc!
Dane,
Și eu votez în același mod:). Îți mulțumesc pentru braț, tocmai am sărit balta pe care altfel nu aș fi văzut-o:).
Tu, care ești un cititor atent al textelor mele, știi cu siguranță că pe textele- țintă, nu uit niciodată să trec adresa destinatarului. Aici, n-a fost nevoie, pentru că am pornit fără obiectiv . Că m-am trezit fără să vreau cu rolul croitorașului viteaz, asta e cu totul altă poveste...
Elia,
În spatele strungăreței e tot zâmbet, te asigur. Salut, cu drag, sclipirea jucăușă din ochii tăi! Îți mulțumesc pentru semn!
Pe textul:
„Zâmbete cu strungăreață(VIII)" de Ina Simona Cirlan
Indiferent de subiect, stilul inconfundabil ar face deliciul unor lecturi pe cinste!
Acum că-s și avertizată trimit din prima, poza lui Von Pluș:)).
Bine că ai revenit!!!
Pe textul:
„Face Analyzer" de Hanna Segal
Marie, eu pe tine te-aș ține legată de scaun să tot povestești... Probabil că te-as și hrăni din când in când:))
Pe textul:
„Cornelia-poveste adevărată" de Maria Gold
