Poezie
Banchetul reginelor
1 min lectură·
Mediu
Banchetul reginelor
Regină și damă,
Regină silfidă,
Regină aleasă,
Regină perfidă.
Regină de rouă,
Regină de pică
Să vă dea vouă
Un Lear, spaimă, frică?!
Regină și rege
Și tură de var,
Nebunul, pionul,
La clownul precar.
Othelo și Hamlet
Și-Ofelie bună,
Cunună de spini
Și crinul cunună.
Mi-e dor de-o lăută-
Fragil menestrel
Ce cântă din frunză
Acerbul duel.
Senior Don Quijote
Și tu, Sancho Panza,
Matale, lord Byron,
Uitați aroganța!
Și tu, așteptare
Pe plaiul Godot,
Eram fulgul serii,
Iar nu poliglot.
Mi-e dor, Mona-Lisă,
Surâsul tău spune!
Te-asemeni cu-o missă
Ce nu are nume.
O, tu, Julieta,
Romeo e trist!
Pășea lin egreta
Într-un ametist.
Tristan și Isolda,
Voi unde-ați plecat?
Fecioară Marie,
Ce vis minunat!
Mi-e dor, o, prințesă
A versului meu,
Pe buzele tale,
Cuvântul meu, zeu.
004.264
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ilorian paunoiu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 132
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 45
- Actualizat
Cum sa citezi
ilorian paunoiu. “Banchetul reginelor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ilorian-paunoiu/poezie/160209/banchetul-reginelorComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
