Poezie
Încredere trădată
Cartea cu vise
1 min lectură·
Mediu
Eu sufletul mi-am pus în palma ta,
Ca pe o floare rară,
Tu l-ai rănit și-ai rupt din ea,
Petală cu petală.
Tu sufletul mi l-ai strivit,
Călcându-l în picioare;
Poate nicicând tu n-ai crezut,
Că-ncet, încet el moare.
De grijă de i-ai fi purtat,
Acelei flori, de n-ai fi rupt-o;
Viața altfel ar fi fost,
Dar... tu așa ai vrut-o.
Când mâna ta în pumn s-a strâns,
În semn de răzvrătire;
Strivit și sufletu-mi s-a stins,
A fost doar amăgire.
Lacrimi amare pe obraz
Urme adânci îmi sapă,
De azi las și chin, las și necaz
De tine nu-mi mai pasă.
Mărgăritare de s-ar fi născut;
Din lacrima sărată,
Azi aș fi râs, căci pe pământ,
Aș fi cea mai bogată.
Dar bogăția sufletului meu
Cea mai de preț comoară,
Ai strivit-o-n pumnul tău,
Azi pentru ultima oară.
Cluj-Napoca
martie 2003-27 decembrie2005
002.296
0