Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@ileana-popescu-baldeaIB
Ileana Popescu Bâldea
@ileana-popescu-baldea
Poezie

ciocolată cu rom

1 min lectură·
Mediu
aș fi putut să fiu
umbră de om care se strânge
pirat împăiat sau o fantomă de gând
străina din cuvinte singura din aglomerație
dragostea din alte galaxii
sau castana care fluieră aș fi putut să fiu
…………….
sunt doar un înger
trăiesc într-un colț din mine
joc periculos între un corp de pisică sălbatică și altul de maimuță
și implantez nervi vânzătorului de nuci de pe marte
apoi urc în primul orient express
emoțiile care vin și pleacă
despărțirea nu are sprijin
când vezi în albastru și ești propriul tău copil
sunt zile în care ne îndoim de toți
de vivaldi și cuvintele îmbrăcate în pene
prin ochi se văd tălpile scrijelite de toamnă
și părul despletit de agată
cineva lovește în mine cu o aritmie malignă
vârtej de lumi cal în apă
ești în umbra mea umbră
pumn în derivă
stare de fapt de profesie boem
laguna balos oameni și pietre
și gândurile înțelese de pești
…………………..
bate vântul dinspre africa iubito
iar eu
pe un soare pătrat
ating ultima ciocolată cu rom
Creta - 20 septembrie 2015
025330
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
180
Citire
1 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

Ileana Popescu Bâldea. “ciocolată cu rom.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ileana-popescu-baldea/poezie/14080597/ciocolata-cu-rom

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@razvan-rachieriuRR
razvan rachieriu
Ai fi “putut să fii” “umbră de om care se strânge” în jurul sinelui, “o fantomă de gând” întrupată într-o entitate stranie bântuind cealaltă față a realului, “singura din aglomerație” despărțită de ceilalți prin forța conștienței, însă “despărțirea nu are sprijin”, ea alunecă înspre depărtare până se izbește de marginea dură a vieții.
“Sunt zile în care ne îndoim de toți”, iar ritmul existenței își pierde constanța și devine “o aritmie” sincopată.
0
@ileana-popescu-baldeaIB
Ileana Popescu Bâldea
... domnule Răzvan Rachieriu pentru felul în care ați decriptat gândul meu. eram în Laguna Balos, parcă la margine de lume, parcă la margine de timp și de trup. nu mai existam. eram redusă la un punct cu ochii întorși către realul rămas în urmă. mă simțeam o ficțiune... așa, ca întotdeauna când adevărul ne scapă printre degete lungi de vis.
Cu stimă,
0