Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

pe fruntea ta sunt un fel de cărare

1 min lectură·
Mediu
eram oarbă cântam la trompetă plecarea
mi-ai pus în pălărie un vis
alții aruncau cu monede rugi zâmbete strâmbe
pe caldarâmul umed al borului -
urme de suflet cu șireturi închis
într-o seară mi-ai răsfirat părul cu degetele
îți auzeam pe umăr privirea
avea culoarea sunetelor obosite în diez
ce-mi adunau în pălărie umbrele -
sub pașii tăi nevăzută uimirea
mi-ai dat o felie de pâine unsă cu fericire
lacrimile mi-au încolțit verdele în iriși
într-o zi cât un Dumnezeu ți-am ghicit adâncul
bătut în cristale de gheață -
palmele înfloreau din nou caiși
nu trebuie să răspunzi acestor cuvinte
memoria mea plutește pe o apă cu pești
pletele ude leagă nuferii și sunetele
am obosit să ating cu vârfurile lumina -
căzută în hăul strâmt pentru povești
…………………………………………………….
cu hainele sub braț urc zidul din ceasuri de piatră
pălăria cu visuri a rămas pe asfalt
aud cum se deschid pleoapele
lumina țipă
și număr pe degete ploaia
jumătate pământ jumătate înalt
Ileana Popescu Bâldea
București - 5 martie 2014
001.680
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
170
Citire
1 min
Versuri
29
Actualizat

Cum sa citezi

Ileana Popescu Bâldea. “pe fruntea ta sunt un fel de cărare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ileana-popescu-baldea/poezie/14045698/pe-fruntea-ta-sunt-un-fel-de-carare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.