Poezie
parfum pentru trandafiri
2 min lectură·
Mediu
va veni o zi Doamne în care mă voi juca și eu cu sufletul tău
puțin
să doară preț de-o lumină...
întunericul ți-l voi amorți cu esență de trandafiri
păstrați între coperțile unei dimineți din fluturi
zorii următori îi voi pune drepți pe scaunul cu întrebări
din care nu vei înțelege decât parfumul dintre rânduri
îți vei desena poate în palmă o literă
să nu uiți să întrebi cine sunt
când eu îți voi coase de oglindă câteva zâmbete umbră
din cutia cu păcăleli
te voi învăța șotron țintar un puzzle nou despre fericire
și piesele să le pui la loc îți voi arăta când te vei simți gol destructurat
ce vei avea printre lacrimi îți voi șterge cu sufletul meu în formă de degete
iar moartea pe care ți-o vei dori o voi trece prin urechile acului
să țes cu ea ținuturi îndepărtate fără memorie și voință de-a fi
și nu te voi lăsa să fii poet Doamne
nici chiar așa alienat cu ariceptul la căpătâi
.............................
amar zăpadă rătăcit ora douăsprezece și șase minute patimi lacrimi uitări minciuni Cohen Kevin Kern umbre din apă niciodată închipuiri cândva naivi fugi Ană vineri 14 vânt păcat rugăciune și un fel de Dumnezeu care tace - toate acestea ți le voi potrivi pe-o piatră să nu simtă decât tălpile tăiușul...în timp ce tu vei zâmbi ca o depărtare boreală și-ți vei lipi un plasture de fum
.............................
va veni o zi în care mă voi juca și eu cu sufletul
puțin
să doară preț de-o lumină...
voi fi cal alb ce-aleargă pe țărmul unei mări petale de trandafiri
nisipul se va adânci spre o scenă
iar în palme singurătatea ta va roti ușor aripile
închinate către cerul meu
Ileana Popescu Bâldea
București -14 februarie 2014
001.659
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 294
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
Ileana Popescu Bâldea. “parfum pentru trandafiri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ileana-popescu-baldea/poezie/14044794/parfum-pentru-trandafiriComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
