Poezie

Profanare

1 min lectură·10 martie 2006

Mediu

Sunt suflul blând și cald al poeziei,

care alungă oricare durere

sunt floarea prinsă-n țesătura iei,

sunt dragostea cea plină de himere.

Sunt curcubeul viu, uitat de ploaie,

în roua ochilor iubiți de soare,

sunt salcia ce vântul o îndoaie,

sunt geana ce aduce-n zori culoare.

Sunt zbuciumul sfios al simfoniei,

ce-mprăștie idei tulburătoare,

sunt idealul sfânt al armoniei,

sunt singurul sărut căzut pe-o floare.

Sunt lacrima purtată peste vrere,

de vântul ce suspinul îl îngână,

sunt glasul vieții ce-ndurare cere,

sunt liniște-ntre ape și țărână.

Sunt valul înspumat ce e-n robie,

imensității cu priviri albastre,

sunt aripa ce-i gândului solie,

sunt flacăra pornită dinspre astre.

Sunt tot și doar nimic; păcatul vieții

e c-am sperat să fiu prea mult deodată

și-am încercat să fiu între poeții

ce nu pot să mai fie niciodată.

001.306

Ileana Lucia Floran. “Profanare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ileana-lucia-floran/poezie/170254/profanare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.