Poezie
Dimineață
1 min lectură·
Mediu
Fulgi răzleți – scâncet în zori –
defilează straniu,
printre gândurile pustii,
piratate de viruși contrafăcuți
într-un timp de adormire.
Iubirea și ura se luptă perfid
pentru întâietate,
în timp ce
nemulțumirile
coboară în avalanșă,
acoperind noul slogan,
proaspăt scris
cu litere de-o șchioapă,
pe frontispiciul de mucava
al dimineții,
deja șifonate și inconfortabile.
Ca să scap din lesa
iluziilor mărunte,
create cu șablonul secătuit
de promisiuni expirate,
șiroinde de plictiseală,
îmi întunec ochii,
cu umbrele zdențuite ale pleoapelor,
umezite de cuvinte
și-aștept
să-nvăț
vorbirea articulată.
002.293
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ileana Lucia Floran
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 86
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
Ileana Lucia Floran. “Dimineață.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ileana-lucia-floran/poezie/14003740/dimineataComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
