iarina copuzaru

Cine e poet are obligații... mai ales în pustiu:) Mă bucur că v-am citit, chiar dacă în tîrziul acesta. Pesemne eu sunt mulțumită.

Mi-a plăcut ceea ce am citit. Concretul suprapus poeticeștei stări, ca o investigație a punctelor ontologice. Apoi întunericul și moartea creează o pendulare între real și sens, precum o reverberație dintru ființă. Cuvinte flexibile, și totodată rezistente, își manifestă coerența (visceral-solară). Frumos.

Călătoria se face în pofida accidentelor care te conduc așa cum vor ele. Mă duce cu gîndul și la eterna reîntoarcere, dar plămădită în alt unghi în textul dumneavoastră. Aștept cu plăcere alte călătorii îngemănate.

Prima oară am citit în romînă \"multigame\" și m-am gîndit la cele muzicale. De la chitară mi se trage, dar să rămînă între noi confuzia. După ce te-am văzut pe tărîmul meu, am trecut și eu prin ușile poheticești făurite de tine. Și, după ce mi-am încolăcit versurile pe mîinile care urmează să le dezlege, chiar și-au găsit rostul și particulele musicale. Mi-a lăsat impresia că ar putea fi o poezie de jazz (cum o denumesc eu). Mă refer la partea improvizatorică, avangardistă. Nu e delirionismul lui Greg Howe, dar a trecut de B.B. King.

Enchantee!

E bună rîvna aceasta spre echilibru și liniștea destinului. Vedeți, însă, oamenii trăiesc fără inspirația divinului, și astfel nu se poate decît cum se poate. E bine, totuși, că în final există o ordine, chiar dacă noi n-o străpînim și nici n-o înțelegem de multe ori. Autorul își închipuie \"Dacă orizontul...\" și asta e de apreciat. Mai trec eu. La primul sens poeticesc de neliniște, o să vă cert!:)

Mi-a părut bine!