prea departe

. uneori vine solul iubirii își deschide tolba la ușa timpului tău cauți emoționat o pecete anume citești rândurile de zece ori tot ce atingi prima oară fie durere fie bucurie se transformă în aur de nerecunoscut devine ceea ce a fost arunci focului din sobă mai mult de jumătate căci deasupra moțăie un pui de primăvară mă întreb cum ai să mă întâmpini drumul până la tine pare nesfârșit sar din stea în stea mai văitându-mă de oboseală mai căzând cu privirea în gol magia e rochia mea pantofii de frumoasă ce nu mă lasă popasului