senatul din vârful muntelui

rostogolesc o roată de timp drumul își schimbă culorile agitația îmi vuiește-n urechi gândurile devin aparente mă grăbesc mă grăbesc am nevoie de puterea oului liniște calm ajung în vârful muntelui de aici se simte altfel un șir de gânditori ultima mă adaug tăcerii sfioasă palpită un izvoraș chiar sub tălpi prăfuite se sărută cu ele pe unde o voi lua întreabă îl urc șerpuit pe gleznă până sub inimă să afle ******** din vârful muntelui se poate atinge cascada cu mâna din vârful muntelui se simte altfel nu mai există oameni vântul e doar energie informația e omniprezentă ridic sceptrul personal cu însemnele senatului cascada se desface-n două numai pentru mine se împletește cosițe iată-mă chipul său între șerpii albi spune-mi există o cale mai bună decât iubirea a fi-urile poartă vibrația cu poftă cu înduioșare ori cu viclenie ori ascunsă revoltă eu știu totul sceptrul glăsuiește roadele se vor coace curând norii devin tăvi înfiligranate cu lumină anume inima glăsuiește inima glăsuiește cele mai bune cele necesare tu viață-mi cere de probă prima probă ********* ne întoarcem iar la poale am făcut drumul în primul vis de probă aud marea ștergând cu hainele picioarele infinitului dorul ei mă domină grația mă scufundă-n adânc ce scrie pe-o tablă de piatră scrijelind cu o scoică pescarul acum de aș afla ar afla marea prinsă-n supunerea sa