tablou de iubire cu mulțumiri aproapelui

spaima e un ochi mare cu gene de sticlă tremur și trag de jur împrejur întunericul însă mi-l taie ca pe o vină de neiertat toți fugiseră într-o înfundătură cu mult înainte ca potârnicile nu vreau înfruntare nici confruntare totuși firea mea visătoare devine un zid lasă-ne în pace teroarea zice nu pot de mă simți exist sfidătoare și hâtră toți se înghesuiseră în genunchi cu mâinile peste cap dansez cu dinții încleștați și buzele strânse în irisul acela ce trece din roșu în flăcari mă văd arzând ca o lumânare inutilă nici un sentiment nu mai am de bine ori de rău nu mai am decât revolta din stomac