Jurnal
no. 2
1 min lectură·
Mediu
frige trupul creponat al visului sacru
iar cum zace legănat de valurile timpului
cu primăvara tăcută la un capăt
împreunându-și ghioceii a rugăciune
se simte despărțit de iubire
când spaima devine apăsare de colți
își vede în spate călăul posibil
o foame de ură
nicicând nu a fost de acum se aude
un vaiet ca fierul ce se lovește de focuri
să devină potcoavă
își va trimite caii și carul de paradă
poetului din sine
http://www.youtube.com/watch?v=XKrFpdQmnFI
001632
0