Jurnal
zile în rodie
1 min lectură·
Mediu
misterul are gust de zahăr. sorbim ceaiul de la răsăritul soarelui, o gură tu, o gură eu, până golim pocalul. apoi transa, vorbim orelor înlățuite printre ierburi, dans al unui timp separat, de restul, cu cele două acolade ale brațelor tale.
destăinui:
aș vrea uneori să chem uriașul acela ce ai fost înainte de a te lăsa născut de mama fluturilor și a licuricilor pentru a învăța limba fetelor năuce, dar mi-e teamă. dacă te superi?
trebuie să mă ridice pe umeri, cu o singură privire aș cuprinde adevărul.
nu știu de ce iar plângi auzindu-mă așa. speram că azi te voi convinge. nu insist, mi-e bine cu tine oricum, însă caut sub fruntea-ți adânc.
http://www.trilulilu.ro/anemona2/e7738dc697262b
022.535
0
un balansoar ce are dintotdeauna un scârțâit ca un scâncet, doar că mirajul dintâi îl absoarbe generos și firesc.
\"aș vrea uneori să chem uriașul acela ce ai fost..trebuie să mă ridice pe umeri\"
poate că nu mai este nevoie, deja știi adevărul, îl poți cuprinde de dincolo de \'ierburile înlănțuite\', de dincolo de acolade..
adevărul are, oricum, același gust.
ps: la cât m-ai atins și pe mine cu Guns..tot doar un ochi poate să plângă.
ok?