Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

- Awfully Human -

4 min lectură·
Mediu
Cu tunete și celeste focuri de-artificii
ar trebui să se vorbească simțurilor care-ațipesc
și care dorm.
Dar vocea frumuseții vorbește-ncet: ea intră doar în sufletele cele mai treze.
Nietzsche
grupaj de texte
dedicat lui vadim
* * *
câteva zile în urmă lucrurile s-au schimbat
sunt altfel
abia acum am hotărât să plec în locurile
în care nu am mai fost
în locurile acelea extraordinar de frumoase
unde liniștea se umflă cu aer
și nici zumzetul insectelor nici curgerea apelor
nici dragostea calduță
nimic - nimic din toate acestea nu-ți sunt îndeajuns
și o dată am vazut niște flori acolo
erau frumoase și imediat m-am gândit la prietenii mei
la cât de frumoși pot fi - la cât de puțini și necesari poti fi
toate astea îmi tulburau plăcut gândurile
și acolo eu mă simțeam plin de înțelepciune
* * *
dacă se întâmplă lucruri urâte
chiar foarte urâte
nu pot să fiu trist
și dacă nu fac dragoste niciodată
sau niciodată nu se întâmplă așa ceva cu mine
totul este normal
iar dacă prietenul meu
așa gălbui cu ochi frumoși
cu ochelari și telefon siemens nu știu de care
pleacă la țară - mă descompun -
căci frumosul lui chip evaporat parcă
îmi scormonește încheieturile prin absența sa
și ploi nesfârșite îmi spală bucuria51
* * *
in acea seară am crezut
nu va mai fi soare
și puterile mele vor sfârși
pentru totdeauna
am stat cu flori în mână
și trupul meu a stat întins
am crezut că
Dumnezeul meu mă va părăsi
dar când a răsărit soarele
m-am trezit
viața mea era frumoasă
simțeam că am o viață desăvârșită
în fericirea și bucuria mea
omul pe care îl iubeam
m-a sunat atunci
* * *
a fost foarte bine
si lucrurile frumoase nu sfarseau nicicand
au fost flori afara
si nasterea mea ma bucura
era si soarele
atat de bland si plin de caldura
iar blandetea lui
m-a uscat de tot
si prietenul a venit sa ma vada
* * *
am văzut a doua zi
că prietenul meu nu este lângă mine
și m-am împrumutat cu bani
am întâlnit pe drum
oameni desăvârșiți în frumusețea lor
dar ei îmi scuipau în cale
mă strigau pe nume
acest lucru nu m-a ajutat să-mi găsesc prietenul
trudit am fost
căci picioarele mele mi-au fost legate cu sârmă
și pumnii îmi erau grei ca metalul
parfumul femeii mele
și trupul femeii mele
nu mă interesau în acele zile
* * *
am pornit de la Dumnezeu
și de la început am fost blând
cumențenia mea
strălucea înlăuntrul cărnii mele
atunci prietenul pe care îl aveam alături
era trist și singuratic
am dat din lumina mea
i-am dat toată lumina
i-am dat-o fără să-i cer nimic în loc
în curând lucrurile urâte vor sfârși
. spuneam
au venit lucrurile minunate
* * *
mâinile mele
umplute cu aur
flutură greu în curățenia din jur
atunci
trupul meu împreună cu sufletul meu
și sufletul meu înlăuntrul trupului meu
formează un întreg
iar dacă _ eu sunt omul
vino deci să mă vezi
mirosul trupului meu să-ți
aline chinurile
și sufletul meu să-ți
mângâie carnea
căci dacă Dumnezeu a făcut omul - și eu sunt omul -
atunci de ce vin câinii la mine
și tu nu vii
* * *
până aici a fost
nu vom mai avea parte de zile frumoase
sau chiar însorite
tovărășia noastră a fost până aici
bucuria poftelor noastre trupești
și prietenia care a fost plină
are să aibă un sfârșit
acum îți scriu scrisoare
chiar acum
dragul meu
ziua de mâine ne va lăsa numai dor
însa amintirea despre dragostea noastră
prietene
ne va mângâia fața
075.274
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
612
Citire
4 min
Versuri
123
Actualizat

Cum sa citezi

hose pablo. “- Awfully Human -.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/hose-pablo/poezie/184824/awfully-human

Comentarii (7)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@anghel-popAPAnghel Pop
Zici ca e \"Moarte la Venetia\" in varianta moderna.

De ce s-a sfarsit atat de trist \"bucuria poftelor voastre trupești\" pe care le impartaseai cu \"prietenul meu
așa gălbui cu ochi frumoși\"? V-ati certat de la bani, ca aia de la Pink Floyd, care au scris poezia \"Money\"?

Scrii din ce in ce mai bine, din ce in ce mai lizibil/dezirabil/cantabil. Ti-as da o steluta, daca as avea. :)
0
@anghel-popAPAnghel Pop
Ce e \"bucuria51\"?
Suna straniu, ca si un nume de medicament eliberat fara prescriptie medicala. Sau face aluzia la filmul ala cu traficanti de droguri, in care LDS-ul era \"Al 51-lea Stat\" al Americii? Atunci ar fi foarte subtil din partea ta...
Bucuria51...suna bine. Continua tehnica asta.
0
@oana-0017127OOana
\"In acea seară am crezut

nu va mai fi soare\"
M-a prins poezia asta, am citit-o ca pe un basm, rapita de farmec... Ascunde intelesuri mai adanci, care se dezvaluie de la a doua citire.
Foarte frumos...
0
@dan-carleaDCDan Cârlea
Text foarte slab dupa parerea mea,prea lungit pentru cele cateva chestii care merg cat de cat.Daca autorul ar fi ales aceste lucruri,poate ar fi iesit o poezie bunicica,de maxim 800 de caractere.
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
Te rog adaugă diacriticele lipsă sporadic în tot textul tău. Apoi: bucuria51? Și mai ai \"cumențenia mea\". E de revăzut acest text, chiar dacă acum e pe prima pagină.

Ela
0
@x-0017859Xx
O ilustratie monocroma, uitata in buzunar de un tuareg, in drumul sau prin desert. Suficient de departe, pentru a nu se intoarce. Suficiente motive de toleranta pentru soare. Ca o oaza linistita in clar de luna. Vibranta pledoarie pentru frumos.
0
@claudiu-banuCBclaudiu banu
victore, victore, de la \" ceilalti se roaga , iar eu sunt Dumnezeu\", ai pierdut ceva din arogantza aceea care nu iti statea deloc rau, si ai inceput sa castigi pe alte parti.nu e deloc rau textul asta, dar e inegal. asa il vad eu. raman cu senzatia ca iti place putin prea mult patetismul, mai ales acela de care vb urmanov apropo de textele lui sociu si parca mai ai si ceva din naivitatea li\'di. pana una alta ai unde sa te joci, pe bucata asta esti oarecum singur. astept sa te mai citesc.
0