Poezie
Sâmburi de gheață
2 min lectură·
Mediu
Pe străzile din down town
iarba mărilor cu sâmburi de gheață
țipă în venele trecătorilor
ca pescărușii sub ploaia alienată a zorilor,
Mâini veștede zgârie pe ziduri stinghere
silabe ce se coc în ritmuri de zgură
cum maternitatea amăgită în ouă
fură bănuțul șoimului sacru.
Dumnezeu aprinde cu flăcări sfinte ciulinii
și lumea se schimbă, lumea se mișcă.
Rădăcinile scapără îngeri
în ceasurile zvelte ale vocalelor transparente.
Brațele tale, iubito, mi se desprind de pe gât,
ca sunetul de corn de pe tâmpla tăcerii.
Mână deschisă cu linii noi ne sunt îmbrățișările,
Ori cărămizi fără noimă ale dorinței de-o clipă?
Noyaux de glace
Dans les rues du Down Town
l’herbe des mers à noyaux de glace
crie dans les veines des passants
comme les mouettes sous la pluie aliénée du petit jour,
Des mains fanées griffonnent sur les murs écartés
des syllabes qui mûrissent dans des rythmes de scorie,
comme la maternité mentie dans les oeufs
sans la chambre à air du faucon sacré.
Dieu, allume les chardons à des flammes saintes
et le monde change, le monde bouge,
les racines scintillent des séraphins
dans les heures sveltes des voyelles transparentes.
Tes bras, chérie, se détachent de mon cou
pareil aux sons de cor de la tempe du silence.
Nos embrassades sont mains à des nouvelles lignes
où briques insensées des désirs d’un instant?
002.431
0