Poezie
Steaua polară
2 min lectură·
Mediu
Rotativa de apă a primăverii
multiplică puterile înmugurite-n livezi.
Câmpia tună sub copitele bivolilor,
gata să ia-n coarne pântecele fraged al lumii
plin cu trifoi amărui și mreje de rut.
Ochiul din Steaua Polară coboară-n semințe
și le învață să numere.
Lucrurile-n sine aleargă două câte două-n poem:
un perete de chirpici de mână cu-n fronton de palat,
un iezer fără castori cu torente sprințare,
gazele cu galop zvelt și gheparzi,
pești ce înoată-n cuvinte,
lupi intrând pe acoperiș și ieșind prin pereți,
Dumnezeu urcând din atomi,
Dumnezeu coborând.
Tu, numai zâmbet, sprijinită cu podul palmelor
de marginea de porțelan a ceștii de cafea.
L’Etoile Polaire
La rotative d’eau du printemps
multiplie les pouvoirs bourgeonnés des vergers.
La plaine retentit sous les sabots des buffles
prêts à encorner le ventre frêle du monde,
plein de trèfle amer et d’embûches de rut.
L’oeil de l’Etoile Polaire descend dans les semences
et les enseigne à compter.
Les choses en-soi vont de pair en poème:
un mur en torchis de concert avec un fronton de palais,
un étang sans castors à des torrents rapides,
gazelles sveltes qui galopent et guépards,
poissons qui nagent dans les mots,
loups qui entrent par le toit et sortent par les parois,
Dieu qui montent d’atomes,
Dieu qui descend.
Toi, toute sourire aux lèvres, les coudes
au bord de la tasse de café en porcelaine.
043
0
CV