Poezie
Cluj
1 min lectură·
Mediu
e Clujul cu umerii lați rezemat
de dealuri cu iarbă lunară pe coaste
ciclop încremenit în piatră pe spate
cu-un ochi de mare-n frunte săpat
cetate cu zid de ființă în sine
tăiată-n emisfere de-un râu tutelar
cu turle de catedrale fără egal
între pământ și cer cu stele blajine
pe străzi calendarul liniștii treieră
credințe cuvinte calpe și teorii
cu fire de aur se țes broderii
în numerele ce-ncep altă eră
pe Someș curg păreri de rău și iubiri
și anii săgetați de idei și porniri
002.729
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- holobaca gheorghe
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 87
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
holobaca gheorghe. “Cluj.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/holobaca-gheorghe/poezie/14116324/clujComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
