Poezie
bolți de mătase
1 min lectură·
Mediu
nu pot scăpa din hățișul de vene
și de tropăitul straniu din palme
în liniile de pe gât sună alarme
și dor răni ce nu mai sunt la vedere
un fum ca de păsări seara m-adoarme
cu lațuri de vise nopți viclene
m-arucă în apele browniene
tulburate de venin din fantasme
prin ziduri intră și ies lupii afară
amanții dintre coapse de tauri focoși
orgii sub bolți de mătase visează
ardori ca din cupe de crini somnoroși
poemul scoate iarăși din călimară
priveliști solemne cu ochi lunecoși
001.390
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- holobaca gheorghe
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 87
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
holobaca gheorghe. “bolți de mătase.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/holobaca-gheorghe/poezie/14114214/bolti-de-mataseComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
