Poezie

Priviri albe

1 min lectură·17 aprilie 2017

Mediu

Când zgomotele devin tot mai rare

și străzile se-adaugă altor străzi,

știu că nu te vei întoarce

și că locul tău îl va lua mâine

o dimineață străină.

Titlurile de cărți și ziare,

claxoanele din pasaj,

mirii zâmbitori de pe Facebook,

ușile ce se închid și se deschid întruna

se retrag dincolo de orizont.

Țigara se fumează singură

în fața oglinzii ce refuză

să reflecte clipele înțepenite

pe cadrane ieșite din uz.

Mă duc la o întâlnire

pe care nimeni nu mi-a fixat-o.

Pe scară se-aud pocnete de călcâie.

Cineva sparge pahare pe holuri.

Când trece metroul, copacii ornamentali

se scutură, intră-n sevraj.

Puterea lumii se clatină

sub bătăi de ciocan atemporale.

Cineva pictează cocorii primăverii pe cer.

Trecătorii de fiecare zi au aceleași

capete, aceleași mâini, aceleași priviri albe.

Nimeni nu știe dacă vin ori pleacă,

dacă așteaptă pe cineva

ori petrec rubedenii la gară.

Nimeni nu știe la ce oră se-ntorc.

Un cerșetor înjură magazinele.

Copacii devin ireverențioși. Fac

gesturi obscene către ferestrele de la etajele

pe care nu le pot atinge

cu vârful coroanelor.

Fără tine n-are sens zgomotul.

001.166

holobaca gheorghe. “Priviri albe.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/holobaca-gheorghe/poezie/14105883/priviri-albe

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.