Hogiu Adrian

scuip semințe cu nepăsarea cu care am ajuns să urăsc ziua în care am devenit om. îmi savurez ultima oră de liniște până când reușesc să ating omul dincolo de orice suflet stă stingher

boala mi-a înfundat arterele inimii prin mintea mea zburdă de-o eternitate douăzeci și două de zile parcă nu se mai termină odată această poveste lângă calculator pe-o masa veche o carte

de mic copil visam să pot atinge omul să năpârlesc asemenea unei șopârle. dar când l-am atins m-au apăsat pe trup durerile creșterii. mai frumos decât îmi imaginam în vis mai urât decât îmi

mâinile ei pe lângă trupul gol caută un loc unde pământul s-a întâlnit cu dumnezeu o singură dată mi-am aprins țigara acolo unde vântul s-a întâlnit cu buzele tale îmi arăți că pereții

în fiecare zi din mâinile Domnului picură sânge

și poate să cânte și grâul și poate să sune în mintea ta omul ia-ți calul, nu sta, îi lung și greu drumul iubito, să-ți iei iar pe tine cojocul eu măine mă duc iar acasă pe același drum pe

am început să cred din ce în ce mai mult în Dumnezeu am început să adun în mine lucrurile mărunte ale lumii prin fața casei tale au trecut odată.bătrâne au trecut soldații pe umerii lor purtau

E pentru prima dată când îmi atingi trupul cu ochii tăi Deasupra mâinilor tale a stat Lucifer Ultima dată când ți-am văzut chipul Mi-am dorit să îți înfășor in jurul gâtului un șarpe Să te

în clipa de față nu mă gândesc la nimic în buzunarul drept de la cămașă am găsit printre coaste și plămâni legat de mâini cu sârmă ghimpată omul am ascultat până la moarte pământul nu te mai

de multe ori ți s-a întâmplat să nu îți poți mișca mâinile când crești simți că prin tine au trecut oameni ai străzii ce ți-au cerut de mâncare nu mai pot să rămân aici beau sângele ce a mai