Deși atât de tânăr
Mă simt parcă bătrân,
Purtând ani mulți pe umăr,
Ne-știind câți mai rămân.
Privind cândva în zare
Îmi dezveleam destinul,
Să-l văd, e mic sau mare,
E gloria sau
Cât mi-ai lipsit, adolescență!
Cu a ta minte inocentă
Și-a ta privire calmă, lentă,
Un larg izvor de imprudență.
Cu tine eu zburam prin cer,
Oceanu`-l străbăteam înot,
Căci nu știam să spun
Ani am prea puțini în viață
Ca de dânșii joc să-mi bat,
Am lăsat destui în urmă
Care n-am cu ce să-mbrac.
Îmi doresc o nouă șansă,
Forță, să pornesc din nou,
Dar trecutu-mi nu mă lasă
Ce transformă omul în poet,
O viață-n măsluiri de rime,
Pierdută fără un regret -
Căutând muze mintea să-i anime.
I-aduce versul oare fericirea
Ce realitatea zilei i-o răpește,
Sau prinde-n
Haideți să facem Raiul pe pământ,
Să adunăm pe el tot ce e sfânt,
Iar când e pregătit ca un muzeu
Să-L invităm la noi pe Dumnezeu.
Nu râdeți! Nici nu vă-ndoiți!
Este posibil, numai să
Dă-mi Doamne! o inimă de piatră,
Să pot uita ce-a fost odată,
Cea care-o am plânge mereu -
Chiar și cu vin o-nmoi cam greu.
O inimă mai înțeleaptă,
Ce mintea mi-ar face mai coaptă,
Să nu mai
Toate-n lume-s minunate,
Fantezii inegalate,
Lucruri ce la alții plac
Eu le-admit scârbit și tac.
Știu că ne-am modernizat
Și mașini am preferat
În locul nostru să trudească
Și tot ele să
Sunt trist și astăzi, ca și ieri,
Dar nu dintotdeauna,
Sunt trist că nu mai am puteri
Să potolesc furtuna,
Ce-n sufletul meu s-a format
Din aburii iubirii,
În timp grei nori s-au adunat
Ce-i
În sufletul meu e primăvară
adusă de razele privirii tale,
câmpia-i cea crudă ascunde o floare -
Iubirea mea.
Stropită din zori cu amintiri
petalele ei îmi redau speranța
că nu m-ai uitat.
Cu
De-ar fi să îmi întorci iubirea
Ani mulți ți-ar trebui s-o faci,
O viață-ntreagă nu-i deajuns
Sufletul gol să îmi îmbraci.
Cum vrei o floare veștejită
S-o uzi, s-o readuci la viață?
Uitată
Sunt momente-n viața noastră
Când nu ști ce să mai faci,
Rezemat de o fereastră
Îți vorbești în gând și taci.
Te întrebi, apoi răspunzi,
Te-nțelegi chiar minunat,
Poate pentru că-ți
Nu ne-mpăcăm cu gândul morții
Oricât de bolnavi am fi,
Că viața-i împărțită-n porții:
Te naști, trăiești... și vei muri.
Nu poți să crezi că tot dispare,
Că după viață e... nimic,
Neant de-ar
Te-ai întors la mine vară,
Ești ploioasă nu, ca-n an,
Plângi din zori și până-n seară,
Că îmi plouă din tavan.
Aș dori să stau la soare,
Pielea albă să-mi prăjesc,
Iar în ape limpezi,
Dragostea, la prima vedere,
Lovită în fașă și tot nu piere,
E mai presus decât o dorință,
E-a jumătății tale ființă.
O întâlnești când nu te aștepți,
Nici nu te-ntrebi de o să regreți,
Poți
Cum oare se transformă
Iubirea într-o ură,
Meschină, fără formă,
Cu doar doi ochi și-o gură,
Ce veșnic te pândește
Lansând din ochi scântei,
Zâmbind îți dăruiește
Blesteme gura
Te-am uitat, mereu îmi spun,
De tine azi sunt vindecat,
Că te-am iubit e ca un vis,
Frumos, dar neadevărat;
Ce nopți la rând m-a chinuit,
Devenind încet coșmar,
Târziu la el am renunțat -
Pe
Încă din tinerețe
mintea îmi era sufocată de întrebări.
Atunci,
încercam să citesc in viitor,
căutam să deschid poarta Iubirii,
ca odată ajuns la ea
să dezleg marea taină a vieții.
Îmbătat
Mi-e greu,
Din ce în ce mai greu,
Să schimb prezentul vieții mele,
Mereu,
Mă rog la Dumnezeu,
Privind la lună și la stele.
Eram,
Alt om, nu ca acum -
Supus gândirii materiale,
Speram,
La
Ah! câte ploi nu au spălat
de-atunci a tale urme,
ce mari zăpezi le-au astupat
topindu-se lugubre
și vânturi câte-au măturat,
le-au rătăcit prin lume.
Ah! pentru ele ce ușor
uitarea se
N-aș dori să știu când mor,
-Moarte, tu mă ia prin somn,
Pândind clipa, când adorm,
Trage-ncet funebru-ți stor.
Precaută fi și-n vis,
Ceasul când o fi să-mi sune-
Soneria nu-i
-Tu, visul unui răsărit de soare,
C-un suflet cald precum nisipul plajei,
Ce m-ai vrăjit,
Înecându-mi în valurile ochilor tăi albaștrii
Întreaga mea speranță,
De ce m-ai părăsit?
Nu te-ai
Mă-ncălzea un soare rece
Zâmbind lung în prag de iarnă,
La privirea lui eternă
Mă rugam ca să nu plece,
Și ca fața-mbujorată
Norii umezi n-o ascundă,
Dătătoarea-i vietii undă
Vibrând cât mai
Să fi rău, viața te-nvață,
Chiar de-ai fost o mâță blândă,
Căutând acum osândă
Cu un zâmbet ce îngheață.
Cad în plasa-ți egoistă
Toți acei ce-au fost ca tine,
Ce-ncruntați privesc spre
Primăvara-i începutul,
E secunda sau minutul,
Clipa scurtă-a tinereții-
Un prolog frumos al vieții.
Vara, e prima iubire,
Liniște și fericire,
Vremea-n care hotărăști
Cum dorești să
HN