Halatiu Vasile Bogdan

Îmi împlinesc chemarea în îmbrățișarea ta... timpul, e prea scurt pentru viață; Neființarea mă face să-mi uit rostul... când voi fi ostenit, aripile vor hrăni simțirile tale.

Numai ceasul bate orele când trupul timpului atârnă de călcâiul tău... în cheiul pașilor visul caută iertare- e târziu... pentru un strop de credință fluturele și-a pierdut aripile, frigul

Singurătatea îmi otrăvește și ultimul suspin... Tăcut îmi caut în neant ultima vibrație de viață, o ascult... ...și... aștept să văd cum mă învăluie în beznă ochiul

Cafea... inexistența adună în ea secrete. sufletu-mi așteaptă o adiere

Motto: Și-atunci când din viața lui, timpul ,va da un suflu omenirii,vom știi că infinitul s-a hranit din noi.” Uneori... aștept la geam toamna sa-mi bată

Lacrimi părăsite pe un colț de suflu plâng din nou tăcerea visului… mi-e frig și…plouă cu gânduri și cu amintiri de alți și alți pași…pierduți neant… Abia dacă mai

Un inger de vise... Doar aripa de înger îmi mai poate șopti visarea... de parcă timpul, ar ascunde sub curcubeul lui, ganduri...

O rugaciune... Numai tu, cu ochiul tău, doamne... plangi păcatele lumii. În umbra aripilor tale mă-nchin și eu, pe corăbii de căință, cerandu-ți ție, Doamne

EMOÞII DE SEARÃ La umbrele trecute de apus stă ,azi, cuvantul… …și… simt cum tăcerea mă umple de ganduri, de vise pe care le simt ascunse într-un alt “azi”, trist...și mohorat de