Grosan Cristina

despre neramanere, cu delfini si zborul lor in diftongi, despre care nu se vorbeste. mi-au ramas cuvintele, mult timp dupa ce am plecat.
n-am putut sa nu. am incorsetat sentimentul intr-o imagine. nu am putut altceva, de altfel.


http://www.badorgood.com/detail.php?id=69514


te citesc demult. mi-e teama de o neramanere. dar agonizez in imagini, tacit, la scurt timp dupa recitire.

a orbita intr\'un acum care devine necesar, si cu atat mai amar. ce ma fac cu poemul asta? e frumos.

Degetele energice (sau nu ?) care au trimis inspre noi din 1210 de impulsuri tradeaza un om viu. Speram (noi, cititori cu si fara manusi, caciuli si alte obiecte vestimentare de camuflaj) la un \'Va urma...\'. Cred ca va merita. Un text cel putin la fel de viu, colorat si plin de seva (o fi asta un pleonasm ? Tz) ca si acesta. \"Daca nu, inseamna ca mai gresesc si frunzele.\" (: