Cîntec în noaptea tîrzie

un cîntec a rămas din viața mea un cîntec ca o lacrimă pe-o geană privesc în urmă pașii osteniți și amintirea ta… ca pe o rană… unde s-au dus atîtea primăveri și vara noastră caldă și senină? mă pierd printre-amintiri si întrebări ca lumînarea fără de lumină… …si cînt mereu chiar de mi-e frig…chiar de mi-e greu… afară plouă și e noapte… eu sînt aici… tu ești departe… și cînt mereu chiar dacă plâng…chiar de mi-e greu aș vrea să fii aici…. dar ești departe… mi-a mai rămas să cînt ce am trăit mi-a mai rămas în urmă să privesc să plâng și să încerc să înțeleg să-ncerc să uit…să-ncerc să-mi amintesc… și-aș vrea să fug, să uit, să fac ceva! să nu-mi văd orizontul gol… pustiu… să nu-mi simt rana crincenă și grea… nimic să fiu… nimic să nu mai știu… dar cînt mereu chiar dacă plâng…chiar de mi-e greu… e numai ploaie și e noapte… în jur nu-i nimeni!...tu ești prea departe… și cînt mereu… și nu mai pot să plâng… și-atunci cînd eu privesc adânc în mine și în toate e-atîta ploaie!... și atîta noapte!...