Da, sigur sunt crini,
o ploaie strălucitoare de crini,
alerg să-i pot culege, dar se sting în lacrimi
ca un fluture ce zboară cu o singură aripă,
să-i văd, doar atât îmi doresc și poate,
un crin
O șoaptă din drobul de sare răsbate
se-ntinde ,se-ntinde departe,
apasă sublima lumină ce cade;
din pași străvezii în cascade.
Plăpand și firav un grăunte
lovește în clopotul sobru
rostește
Ce lumină stupidă,
te rog stinge-o și lasă
să curgă liniștea neagră
peste noi, să-mi simți căldura
și pofta nebună de păcat,
să te simt pe tine, nu ce vor
standardele acestei lumi bolnave.
Ce
Fina umbră de mâhnire,
a trecut și-a dus cu ea,
petele de acalmie
pe o stea.
Dulce sâmbure de miere,
a-i cuprins în umbra ta,
toată șleahta ce se piere,
ca o stea.
Aprig vis de
Aprinde-mi tihna serii-mpovorată
și lasă-mi geana aspră să-mi coboare,
căci dulce este dragostea curată
și fiere deznădejdea care doare.
Slăbește-mi brațul timorat de gânduri
și cale fă-mi în
Ce tristă curge apa,
ce trist mă arde focul,
cenușa-mi cerne pâinea,
iar cerul nenorocul.
Apusă-mi e privirea,
pitită peste ape,
doar focul deznădejdii,
îmi arde peste pleoape.
A trecut, era și cazul,
aceeași monotonă caravană a ideilor,
dar a lăsat o mică dâră, minusculă
și plină de culoarea regretelor.
nu pot s-o ating, e prea rece
e toată gheța adunată-n ea,
dar
Apostrof
tu m-ajuți,
să vorbesc,
să citesc,
abajur de culori
în stigmate de flori.
Apostrof
curios,
tu rostești ,
în povești
numai pozne hazlii
și picante
Alb, pare trecutul tivit de lacrimi,
alb trebuia și viitorul din privirea de sticlă,
dar timpul parcă stă în loc neclar în nuanțe.
Aprind ultima fereastră de alb,
ultimul zâmbet din roșul
Arde-n suflet tăcerea,
în sos de tristețe profundă,
târcoale, îmi dă și durerea,
iar pala speranță se-afundă.
Ce tristă e azi, bucuria,
e neagră, timidă și rece,
se pierde ușor în
Nervos, mă trezesc din somn,
supărat că nu mai sunt în acea lume,
în care eu conduc totul sau fac ce vreau.
Deschid o cutie de sare să pun câteva linguri,
în tocana abia răcită, cu miros de
Destin hain, ce hărăzești
doar umbre negre de tritețe,
mai lasă-mă, căci iar suspin
acum ajuns la bătrânețe.
Mi-ai fost mereu precum o umbră,
m-ai încercat în fel și chip,
acum, nu mi se pare
Voi, cei ce lumea, acorda-ți,
În versuri scrise cu o mână,
Voi, cei ce lumea contempla-ți,
Lăsa-ți,duminica străbună.
Voi credincioși, atei sau alte secte,
Nu zămisliți, hibrizi, e
GM