In orasul meu

O dimineață rece, ca multe ce au trecut,

dar mai plină de negură după ploaia căzută.

O adiere slabă de început de zi, cu puține zgomote,

apoi din ce în ce mai multe.

E joi, sau vineri? Dar ce contează, același șef ursuz,

așteaptă să critice, același autobuz care întârzie,

aceleași persoane în stație și același eu care pornesc în noua zi.

Cafea?

Azi o sar.

Îmi vine însă-n gând filmul de seara trecută și nu-mi amintesc finalul. Poate am adormit, poate-mi pierd memoria.

Mă strigă cineva. A, e vecinul care-și făcea probleme să nu lipsesc de la serviciu.

Îi fac semn de pe geam cu mâna, înjurând în gând, căci prea preocupat e de persoana mea.

Fugi că vin, îi zic, de te-ai duce măcar amarule îmi răspunde gândul.

Și așa încet a pornit programul deja bine știut, așteptând partea frumoasă de a mă reașeza în fotoliu și de a citi aceleași minciuni din cotidianul meu preferat.

Vă pup căci sunt în întârziere...