gonnne

Ma bucur ca nu esti suparacios:)
Pana la comentariul viitor,numai bine

Draga Alberto, ma cam pui intr-o dilema cu textele astea... Nici nu stiu cum sa creez abordarea, astfel incat sa nu degenereze si sa fie inteleasa gresit. Ti-am mai citit din texte si avand in vedere ca rubrica din josul paginii e destinata in general comentariilor, acestea nu pot fi intotdeauna de bun augur. Iti aseman poemul proza de mai sus cu marile opere ale Marilor Maestri Elefanti Pictori, cum ar fi cucernicul Ratabatan din Rwanda, sau Dali Trompa Lunga din Indonezia, cu inconfundabila lor linie gratioasa, menita a pune pecetea peste deja clasicele combinatii cromatice avangardiste. Inteleg ca vrei sa fii original, cine nu si-ar dori asta, insa stilul si fundalul lingvistic iti cam pun bete in rotile si-asa zgariate de pietrisul umed pe care vrei sa-l strabati. Nu fac mai multe trimiteri in legatura cu provenienta umezelii, ca sa nu spuna cineva ca sunt rautacios. Ideile sunt ridicole, ideile din spatele ideilor sunt imbracate in cojocul banalitatii, in special trimiterile religioase, si pana la urma iti aseman poemul cu faimoasa Artificã (mai ramanea sa aiba si manerul albastru, si tacamul era complet). E foarte frumos cum scanteiaza ca o cascada luminoasa… Doar ca posteritatii ii ramane un miros greoi, si-o contributie la efectul de sera. Iti urez cat mai multa inspiratie, si-un saculet cu ustensile cat mai incarcat, ca sa nu fii nevoit sa-ti folosesti mainile pentru munci mai dificile…
Numai bine…

Frumoase evocarile tale, Gheorghita. Frumoasa speranta care picura tacit din randurile tale, ce se imprastie peste tot, mergand agale, fara graba, spre locul de intalnire care-i potirul din care vei bea la sfarsit pentru a celebra momentul pe care-l astepti atat de intens. Si chiar daca acest moment se incapataneaza sa apara, chiar daca norii fac grimase de arlechini, si-nfasoara Soarele intr-un giulgiu care se vrea a fi funerar, nu reusesc sa pacaleasca pe nimeni decat pe ei insisi. Poate de asta sunt singurii purtati de voia vantului, poate de asta ei sunt cei mai frustrati din intreaga natura, izbucnind atat de violent incat toata lumea le cunoaste supararea. Oricum, intregul Univers conspira acolo unde exista Credinta, si oricum, singura constanta din intreaga existenta este Lumina...

Chiar m-a facut sa zambesc textul tau. Un zambet nostalgic, cauzat de o simplitate care te induioseaza, si nu te lasa sa mai scormonesti prin sacul plin de discordie si ganduri negre pe care-l purtam legat la gat. E adevarat ca nimeni nu-l vede, de multe ori pana si noi uitam de el, dar se mai intampla sa dam peste scrisori de genul celei pe care ai postat-o, si-atunci, pentru o clipa, constientizam totul si radem de nimicnicia noastra. Taieturile sporesc autenticitatea si trairea oferite de text..Mi-a placut mult, si ma bucur ca te-am descoperit..

Am mizat intotdeauna pe sfaturile dumneavoastra, Domnule (P), si la fel voi face si acum. Cu siguranta ca rezultatul final va fi un intreg, ca tot suntem in cadrul unei ecuatii diofantice, chiar daca necunoscutele incearca sa-si mascheze apartenenta ideatica prin tertipuri de genul “Mi-e rușine de ceea ce am fost, de ceea ce sunt și de ceea ce pot deveni...”. Sincretismul inlantuirilor si a intalnirilor acestora (foarte rare, de altfel), le da de gol. Poate ca sistemul, desi nu are o forma vizibila, reprezinta o constructie realizata prin suprapuneri de planuri in care fiecare idee se dezvolta prin ea insasi, crezand ca traieste independent de orice factor, chiar si cel al creatiei. Insa nu se pot feri de inevitabilul final, in care vocea bilantului le obliga sa se inghesuie intr-un singur corp, cu o singura voce, lucru care creeaza o mare dificultate de exprimare. Oricum, Lema imi lipseste , si nu ma voi feri sa o caut, caci am inteses pe unde bateti, si sper sa nu dezamagesc. Sunt onorat de vizita, si va multumesc pentru comentariu…
Cu respect,

Multumesc de vizita, Maria. Ce sa zic, conglomeratul face parte dintr-o \"supa\" mai vasta, dar am considerat ca pentru inceput merge doar atat. O vizita initiala prin atelier nu strica, pentru ca, pe viitor, sa ma pot orienta mai bine avand un punct de referinta stabil. Deocamdata timpul m-a bagat intr-o clepsidra stramta, deschisa la ambele capete, si ma bate in cap cu ciocanul pentru a ma putea strecura prin cerculetul mic din mijloc. Mi-a ramas doar fruntea prea lata care se incapataneaza sa ramana blocata, dar peste vreo saptamana,sau asa ceva, cred c-o sa cedeze. Nu-mi fac griji in privinta ranilor, pentru ca o sa ma acopere nisipul si cicatricile vor veni mai repede caci au cu ce se juca... Pana atunci, las o oglinda la poarta, si chiar daca-i scumpa la vorba, reproduce destul de fidel formele..
Numai bine

Poate ca pestele care vorbeste nu-i decat un gand pe care fata a incercat sa-l inece in lacrimile durerii. Dar n-a murit, poate pentru ca era important, poate pentru ca a provocat o sperietura atat de adanca incat peretii fiintei sale au crapat, iar lacul de lacrimi s-a scurs , nevazut, spre zone ce nu trebuiau inundate. Orice ar fi, pestele vorbeste in continuare, aparand prompt, si chiar daca fata ar incerca sa nu mai doarma, probabil s-ar transforma intr-o naluca, urcandu-se in ochii ei, storcand lacrimile care nu-s inca gata sa curga. Sau poate…