Caloriferul

Tocmai citisem Arhipelagul Gulag de Soljenitsin, și aveam cam douăzeci de ani, dacă amnezia mea cauzată de PTSD nu cumva mă înșeală. Navigam pe internet fără teamă și intram în vorbă cu toți dezaxații fasciști, neo-naziști sau asemenea lor, care prin esența lor negativă, erau ca un magnet față de mine, eu cea care abia citisem și Antihristul de Nietzsche și provocasem stupoare la liceu colegilor că eram o "personalitate șocantă". Nu mai vreau să reînviu acea personalitate, acum m-am schimbat. Nu aș mai face semnul nazist nici măcar în glumă, nu aș mai omorî nici o muscă, și totuși cineva pe care abia l-am întâlnit m-a speriat în așa hal încât retrăiesc totul ca și când ziua de ieri ar fi fost azi, și desigur trauma cu caloriferul. Părinții mei intraseră pe ușă, eu surfam pe Internet fără frică, și evident că m-au prins și m-au luat la șuturi că vorbesc cu oricine pe Internet ca o gâscă. Eu am început să vorbesc urât, cum o fac doar rinocerii, deși nu îmi era în fire, dar probabil eram foarte nervoasă că abia aruncasem cărțile rinocerilor de la Partidul pentru Patrie. Și atunci tatăl meu vitreg m-a împins și m-a aruncat cu capul în calorifer, și din capul meu a țâșnit o băltoacă de sânge. A fost singura și ultima dată când a dat în mine sub privirea stupefiată a mamei care tot repeta "Vezi ce ai făcut?! Ți-ai făcut-o cu mâna ta!". Și trebuie să recunosc că de atunci nu am mai înjurat deloc și am ținut mereu furia sub preș. Nu izbucnea decât cu întârziere, și numai față de părinți sau frate (familie), nu față de străinii care poate ar fi meritat mai mult. Cred că nația asta a noastră trece des prin frustrări naționaliste, ca ale mele, pe care le pot înțelege. Ce nu pot înțelege este cum cineva care își spune "creștin" sau poate ar trebui să spun "cretin", cum poate ieși din slujba de la biserică și să tragă o fată pe străzi lăturalnice, să profite de ea, ca ultimul rinocer dezaxat, și apoi să îi ceara să fie numai cu el, și nu cu nimeni altcineva, pentru că, nu, el are penisul cel mai mare, pentru că este rinocer... Mă rog, peste câteva săptămâni rinocerul a fost blocat, după ce "nimic" nu s-a întâmplat, el a turbat, a plecat din București și acum se laudă că face bani ca să câștige simpatia părinților mei și inima mea, și îmi spune Bubu. În ce m-am băgat, măi cantautorule, îți poți imagina, dar ce frică am simțit eu când am retrăit și frica de a nu fi trântită iar cu capul în calorifer de taică-miu dacă află adevărul, cum sexualitatea mea a înflorit în ciuda suprarealismului rinocerului zen, care susținea că un 69 este perfect normal, și față de care m-am opus cum te opui unuia care te tratează ca pe o prostituată, dar te excită în același timp prin caracterul temporar golănesc și senzația de lipsă de frică. Eu nu m-am mai putut întoarce la acea biserică, la acel duhovnic, la acel loc. Trăiesc izolată în castel. Prietena mea evreică este alături de mine, i-am povestit evident totul, și în septembrie o să lase tot Parisul să vină să mă viziteze. Vorba ei, nimic nu poate fi mai periculos decât ispita asta a unui rinocer de a te transforma și pe tine, să nu mai zic că o țară întreagă, în rinoceri. Poate eu sunt cheia unirii celor doua tabere, cei care nu sunt rinoceri și majoritatea rinocerilor, că sunt botezată și la catolici și la ortodocși, și am fost aruncată în calorifer ca nu cumva să ajung rinocer, dar moartea mea aproape că mi-a venit tot de la un rinocer. Ce să zic? Tu spui că voi trăi mult, eu trăiesc mult, dar să trăiesc mult și în frică, să nu fiu omorâtă, ar fi ca un infern. Nu că viața mea până acum n-ar fi fost un infern, în care mă îngrop în tot PTSD-ul meu, de când un, am lapsus de metafore, un amator de la Rotary care m-a violat cam prin 2015, dacă nu mă înșeală memoria, m-a avertizat că voi primi semne pe asfalt, și de atunci mă uit numai în jos, să caut indiciile să le pun cap la cap și să plănuiesc o vindecare, dacă nu o răzbunare. Evident, cu puțin privit în palmă și analizat chakrele, zicea că voi avea o carieră artistică, dar a intervenit PTSD-ul și am devenit contabilă, evident, în ciuda domnului de la Rotary. Deși m-au rănit enorm acești domni de la Rotary, eu totuși i-am iertat, pentru că până la urmă m-au salvat de rinoceri, cam ca în Iubirile croitoresei, în care te vezi înconjurată și implicată până peste cap în activități masonice, deși ești doar o femeie obligată de soartă să intri în tot acest "haos". Sunt o sihastră prin definiție, macar atât am preluat de la tatăl meu biologic, șmecheria sihăstriei și abstinenței. Sunt convinsă că fiecare dintre noi își are caloriferul său, cam ăsta a fost al meu.