Sub soare, încă o cântare, vai ce încântare

Eram întinsă pe iarbă, la țară, acolo unde mă bârfește toată comuna, știe Cititorul unde. Nu-mi pasă că norii erau tablouri suprarealiste, ci doar că eram sub soare, mai puneam de încă o cântare, vai ce încântare. N-ar fi trebuit să ajung o clonă folosită pentru vreun experiment diabolic. Eu eram naivă. Și totuși, azi noapte, am visat o carte pe care scria Machiavelli. Poate noi cu toții suntem făcuți din extreme, suntem când extrem de copilăroși, naivi și inocenți, când extrem de diabolici, noi adică cei ca mine. Mașinăria te înghite sau nu te înghite. Tu alegi dacă ești om sau rinocer. Eu am ales să simulez măcar că sunt un om. Pentru că până și eu văd că e mai bine să fii om decât rinocer. Am ce le povesti copiilor când voi îmbătrâni. Dar ce s-ar speria dac-ar ști ce-mi spun mie mereu înainte de-a adormi? Nu consum alcool, dar am drogul meu: propria mea minte. Are niște viziuni mari și este mereu fierbinte. Cititorul este cant-autor și pasionat de spionaj. A citit tot ce se putea citi, (oare?). Îl provoc să fie la fel de cultivat ca al doilea Cititor din viața mea, un coleg de la fostul loc de muncă. Oare a citit "Dacă într-o noapte de iarnă un călător" de Italo Calvino? E o ediție rară, eu o am din Alba Iulia. Am alergat prin frig după ea, la granița dintre iarnă și primăvară. Voi amândoi cititorii sunteți șobolani în horoscopul chinezesc. Eu sunt cal cu ascendent în șobolan, halal de găselniță. Când am chef sunt cal, când am chef să mă ascund sunt șobolănoaică. Și-mi găsesc de muncă instant, am o adaptabilitate și un chef de a găti remarcabile. Dar și o alergare continuă prin viață. Astfel că vă puteți închipui oroarea mea să aud de la Cititorul Cant-Autor că pentru el nu este important gătitul. Cum să nu fie important gătitul? Fiecare condiment îmi dă singura culoare pe care o am vieții. Carnea fragedă de pui sau curcan. Șobolanul din creierul meu. Creativitatea. Clar este că n-are deloc imaginație. Sub soare, încă o cântare, vai ce încântare...m-aș duce să-l văd așa, ca pentru o ultima oară. Așa, ca pentru un ultim refuz dar și dorința de-a mă abandona muzicii. Mai e și vulgar pe deasupra, pe când colegul e, cum să spun eu, și-ar pune o mustață a la doctor Watson sau Sherlock Holmes, a citit tot ceea ce mă ține pe val (Uriașul îngropat de Kazuo Ishiguro, Grădina Uitată de Kate Morton, Pădurea Norvegiană de Haruki Murakami). Dar Cant-Autorul a citit Cronica păsării-arc de Murakami, ceea ce mă face să devin și mai monosilabică și să strig când îl văd atât: "Murakami!". Poate că de fapt îl iubesc, nu mi-e clar. Mi-e clar însă că m-a rănit. Foarte tare. Și că tot ce ne-a despărțit mă face să sângerez. Dar primăvara cumva e o minune și sângele se regenerează, tot ce sângerează se vindecă și cu cât sângerează mai mult cu atât mai mult se vindecă. Mi-am pierdut o mie de poezii. Ei, și? Măcar nu l-am pierdut pe Cititor. Măcar pe unul din ei. Eram întinsă pe iarbă, la țară, acolo unde mă bârfește toată comuna, știe Cititorul unde. Nu-mi pasă că norii erau tablouri suprarealiste, ci doar că eram sub soare, mai puneam de încă o cântare, vai ce încântare. El spune că sunt frumoasă, eu că sunt urâtă. Așa ceva...! Colegul nu spune nimic. E timid, ca-n melodia „În felul meu” de Mihail. Nu spune, dar clar gândește. Poate că Dumnezeu, când m-a făcut, s-a gândit să-mi dea toate binecuvântările, că oricum le voi bate cap în cap cu nenorocirile. Și-a abătut asupra mea toate nenorocirile pentru că știa că la câte binecuvântari aveam, o să le fac față. Dar, zău, celor doi Cititori eu nu prea știu cum să le fac față. Unul mă sperie și mă distruge, altul mă provoacă, unul mă ridică, altul mă doboară ca să mă facă înadins să zbor cum ar vrea el. Tu, cel mai tare Cant-Autor, Hai recunoaște că eu te-am făcut mare, Tu, cel mai mare Cititor, Hai recunoaște că te plac de la depărtare... În felul meu, vă iubesc pe amândoi, Ar zice unii că e egoism, dar sub ploi Îmi doresc să fiu liberă și să am doi Împărțit la doi, adică unul, adică noi... Și dacă tot nu putem fi în doi, Măcar să fie unul gelos pe noi, Și acela să fie dușmanul pentru-amândoi, Și totuși să fim toți trei aur aruncat la gunoi... Un minut are ea, un minut are el, Și tot ce poate să facă este să-l inspire pe el, Fiindcă jurnalul acesta este un carnețel Cu tot ce-a rămas după ce-a erupt un vulcănel...