În oglindă

- Ce ai făcut astăzi? - Am scris un poem. Un poem reuşit, zic eu. - Iarăşi pierzi vremea? Când o să te apuci de ceva serios în viață? Timpul trece repede. Ce-o să laşi în urma ta... mâzgălelie astea puerile pe care nu le citeşte nimeni? - Mă tem că da... Şi oricum, nu interesează pe cineva ce o să las eu în urmă. Aşa că voi lăsa aceste mâzgăleli puerile pe care nu le citeşte nimeni. E bine? - Nu e bine, pentru că trebuie să laşi cu adevărat ceva în urmă... Cu toții lăsăm ceva în urma noastră. - Aşa, carevasăzică... Tu, de pildă, ce laşi în urma ta? - Eu am tras din greu toată viața, ştii prea bine... Plecam la lucru cu noaptea în cap şi mă mai întorceam acasă abia seara. Muncă adevărată, nu glumă... - Nu mă îndoiesc că ai tras din greu o viață întreagă. Dar te întreb: ce laşi în urmă? - Păi... Asta-i bună! Doar ți-am spus că am muncit pe brânci toată viața... - Acum înțelegi? Eu voi lăsa în urma mea aceste mâzgăleli puerile pe care nu le citeşte nimeni... E mai mult decât nimic...