Poezie
A timpului secure
1 min lectură·
Mediu
Cum timpul și-a înfipt în ea securea
În mine plânge înfundat pădurea.
Mă strânge neputința ca un clește
Când simt cum dinții coaja-i scrijelește.
Râu de sudori mi se preling pe frunte.
A încetat și mierla să mai cânte.
Frunzele-n gândul nehrănit cu vise
De-o ruginie boală zac atinse!
Speranța spânzurată-ntr-un hamac
Se balansează într-un cerc opac,
Iar eu aștept cuprins de remușcare
Și ultimul copac să mi-l doboare.
003004
0