Ghitza Fugaritza

Iubirea tine mortii vii. Tot ea ne smulge inimile si ne omoara de atatea ori.
Orb sunt, dar vad mai bine decat toti ochii vostri!
Simplu: imi place.
Un gand bun!

Frumos gandesti despre viata, dar nu cred ca dupa moarte ne mai asteapta ceva. In plus, nu cred ca murim pentru moarte...
Cum spunea Cehov \"Lipsit de talent nu-i acel ce nu stie sa scrie ci cel ce scrie si nu stie sa ascunda ca o face\". Am incercat sa-ti spun si in celelalte comentarii acelasi lucru, dar se pare ca nu ai dat nici o atentie.
Toate cele bune si mai ales sper sa-ti poti schimba numele intr-o zi...

O lume rea si distrugatoare e o lume care traieste, iar tu traiesti de asemenea si nu poti respinge acest lucru. Cat despre sinceritate...sa nu fii niciodata sincer cu altcineva.
Dar eu iti spun cat pot de sincer acum: fiecare om are ideile sale, vede lumea in anumite culori, viseaza la diferite lucruri. Unii dintre acesti visatori reusesc sa exprime intr-un mod placut viziunea lor, ceilalti ar trebui doar sa citeasca...
(interesant nume ai...cine ti l-a pus?)

Domnului Ruse Andrei, cu sincera parere de rau:
Credeam ca testosteronul ne face sa gandim si sa vedem mai bine, dar se pare ca secretiile s-au micsorat drastic sau nu au fost niciodata la nivelul potrivit pentru domnia voastra. Prima strofa mi se pare foarte logic legata de rest, ba chiar necesara. Iar apoi ori iti place ori nu partea cu \"ale mele coapse\"? Mi se pare ca ai postat un comentariu fara rost si ar trebui sa te alungi singur din poezie...
Pentru Nicoleta: simplu...imi place.

M-a bucurat nespus textul tau. M-a facut sa ma gandesc la anii de scoala cand treceam de la unul la altul o bucata de hartie pe care fiecare scria cate un cuvant. Eram toti niste poeti, dar doar impreuna.

Cati suntem? 6 miliarde si ceva, am ajuns la 7? Nu stiu, nu am avut timp sa numar. Offff, cat tanjesc dupa singuratate...
(fara nici o legatura cu textul: lasa singuratate asta, iesi afara si bucura-te de viata! )

Ori oboseala....ori o scurta vacanta intr-un loc nepotrivit....nu stiu ce e de vina, dar nu inteleg partea cu pasarile. De obicei zborul lor e alimentat de sufletul tau? Si apoi ce legatura are asta cu dorinta ta de a sti cum doare un sufletul gol? Daca pasarile te lasa in pace, de ce sa te mai doara? Sau cand pasarile mai smulgeau cate ceva inainte nu ar fi trebuit sa fie si atunci o durere? Si urmatoarea fraza spui:\"Era gol și negru, dar ma durea atât de tare\", deci stiai foarte bine. Scuze, dar chiar nu am inteles. In rest mi-a facut placere sa citesc. Te rog, lumineaza-ma cum e cu inceputul acela.

Respir iubirea care ma inconjoara din toate partile, imi umplu plamanii rozalii de mireasma ei imbietoare. Merg privind tot inainte, cu narile ridicate sa pot gusta cat mai mult aceasta existenta fericita. Sub picioarele mele un sir nesfarsit de cioburi, sentimente de sticla pe care le strivesc o data cu sufletele infecte la fiecare pas. Degeaba sangele ce tasneste din ele incearca sa mai sudeze aceste resturi, niciodata nu vor mai ajunge sa incante un suflet sau o inima. Sunteti sortite pieirii imi spun in gand razand si calcand mai apasat peste ele. Iar voi, oameni cu sentimente de sticla, oameni ce nu va puteti ridica sa respirati iubirea ce ne inconjoara, sunteti sortiti nefericirii. Va e frica sa scoateti cioburile care va trag in jos si va multumiti cu imitatia ieftina pe care ati primit-o. Ce bine ca nu mai merg descult....

Paseam gol pe asfaltul inghetat care imi frigea talpile. La fiecare pas un nou cadavru, un nou suflet secatuit, iar eu ma impiedicam de fiecare. Ochii mei de muribund priveau tot inainte negand durerea de sub talpi. Simteam cum ura se prinde de mine si nu stiam in ce directie sa apuc ca sa scap de ea. Infernul arata altfel oare? Iubirea mea era de negasit si epuizat m-am asezat si mi-am strans genunchii colturosi la piept. Talpile ma frigeau, erau ca rani deschise. Mainile mele noduroase sperau sa mai aiba puterea binefacatoare de dinainte. Am incercat sa indepartez ura ce se prinsese in drumul meu si am gasit urmele iubirii mele. Nenorocitul de mine! Am strivit sufletul pur fara sa-l vad! L-am lasat sa sangereze sub talpile perverse si pline de neghiobie. Am inceput sa caut ca un nebun, sa strig, sa implor. L-am gasit...prea tarziu. M-am prabusit lipsit de putere peste el, dar sufletul meu era secatuit ca sa mai astupe golurile pe care propriile mele talpi le decupasera. Am murit ars peste crima ce o savarsisem.

De ce nu intelegi ca tot ce am facut a fost sa te iubesc? Sufletul meu bolnav ar fi acceptat netagaduit tamaduirea puritatii tale si ar fi prins aripi usurandu-mi din nou mersul meu poticnit. Sentimentele tale s-au cristalizat in uscaciunea urii mele si s-au acoperit deja de praful durerii pe care au gasit-o. Sterge praful si vei gasi nepretuite diamante pe care nu le vei putea uni si nu le vei putea sparge mai mult. Numai gandul stie cat de mult mi le-am dorit spre vindecarea sufletului meu. Dar el este incurabil si in ura mea le-ar fi acoperit cu durerea vinetie pe care o simt. Niciodata nu le-am fi mai gasit stralucirea. Pastreaza-le lumina si puritatea ca sa nu ajunga si durerea ta la mine, sa stiu ca macar pe tine te-am tamaduit, tu, dragostea mea de nepretuit.

Draga Valeria,
Desi e tarziu si trupul e obosit, ochii inrositi de somn nu vor sa se inchida. Intamplarea a facut sa citesc poezia ta. Mi-a placut cum ti-ai imagiant tu aceasta iubire, poate e mai bine ca tine. In lumea mea, noaptea toti vad mai bine, iar carnea devine atat de rece incat pare moarta. Aerul rece si uscat al noptii nu ne mai face sa dorim racoarea ci poate caldura de mult pierduta a unei imbratisari. Tremur si ma gandesc la vremurile trecute, la sunetul pianului de acasa, la caldura pe care o simteam acolo. Degeaba bat acum intr-o claviatura inchipuita, fara corzi nu aud decat sunetul sec al unor degete uscate lovind plasticul, iar sunetele mi se par la fel. Nici o modificare perceptibila, desi lungimea inegala a falangelor mele strambe ar trebui sa moduleze chiar si plasticul acesta in lipsa corzilor care vibrau odinioara. Dragostea mea s-a scurs de mult si nu stiu pe unde. A ramas doar o urma, o rana care sa-mi aduca aminte ca a fost candva aici, in sufletul meu si ca povestea frumoasa pe care mi-am dorit-o s-a oprit la jumatate, ca un cantec neterminat de vioara. Nimeni nu o sa se mai oglindeasca in ochii mei ci va vedea prin ei minciuna si negarea, patimile pe care le-am purtat singur si nu le-am imparit cu nimeni. Daca ceilalti sunt apa eu am devenit ulei, iar daca ceilalti vor fi ulei, eu voi deveni apa. Nu mai putem fi impreuna, nu ne vom contopi niciodata. Voi fi treaz in timp ce tu vei dormi si doar sudoarea rece de frison imi va umezi frntea. Am renuntat demult sa mai lupt pentru ca nu orice razboi se duce pana la sfarsit. Ochii mei nu mai vad rasaritul si nu stiu unde e apusul. Tu nu ma vei putea niciodata iubi de la apus la rasarit.

Ai grija cu condeiul acela! Eu am observat ca e mai usor sa tastezi, dar condeiul e mai poetic poate. Apropo, m-ai facut sa ma gandesc la stiloul meu primit din clasa intai, singurul stilou pe care l-am folosit cu drag pana in facultate. Am renuntat acum, oare de ce? Sa fie tastatura de vina? A! Nu!Mi-am adus aminte. Incepuse sa iasa cerneala si prin alte parti si ajunsesem sa fiu un student cu mainile negre de cerneala. Nu ti-am zis ca imi placea cerneala neagra. Mi se parea mai curata, daca intelegi. Acum cred ca scriu si eu pentru a ma elibera si din pacate nu am stiloul meu cum mine. Maine voi fi intr-o sala mare, friguroasa, cu multe persoane necunoscute si ma vor obliga altii sa scriu, iar eu nu o sa mai am ce sa eliberez pe hartiile lor tipizate.
Te-ai simtit mai bine dupa ce ai scris? Ce-ai simtit la sfarsit? La fel se intampla si cand desenezi? Pun prea multe intrebari...
Nu-mi ignora comentariul. Citeste-l si, daca nu ti-a placut, mai citeste-l o data. Daca nici a doua oara nu o sa-ti placa, stai putin si gandeste-te ce simti.

O incercare nereusita...,dar e o incercare. In schimb pe mine m-a apucat durerea de cap cand am citit comentariile. Ce pierdere de timp, oamenilor! Si timpul e foarte scump pentru unii, dar voi habar nu aveti!