Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@ghinea-nouras-cristianGC

Ghinea Nouras Cristian

@ghinea-nouras-cristian

Lugoj
Ne imbracam in cuvinte pana nu ne mai recunoastem.

Cristian Ghinea s-a născut la Lugoj, în 16 decembrie 1962. Absolvent al Universității Politehnica din Timișoara, în 1987. Din luna mai 1992, devine redactor de televiziune, iar apoi trece în presa scrisă. Redactor-șef al săptămânalului "Redeșteptarea" Lugoj din mai 1998 până in ianuarie 2004. În prezent, își continuă activitatea în…

🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar💬 Comentator Activ✍️ Scriitor Devotat
Cronologie
Extraordinar subiect, o carte mai mult decât binevenită. Indirect, vorbește despre o categorie de artiști aproape uitată: ilustratorii de carte. Ilustratorii români de carte. Tradiție există din belșug, o dovedește și acest volum, însă editurile autohtone preferă tot felul de personaje made in China create pe computer... Nu știu câți ilustratori de carte autohtoni au contracte cu editurile și sunt plătiți pentru munca lor. În Belgia sau Franța, tradiția BD e vie și astăzi. Am înțeles că, la UNA București, se mai fac saloane ale tinerilor ilustratori de carte, deci potențial există. Oricum, o carte cu tematică foarte interesantă, care sper să includă nu numai BD-urile pentru copii, ci și cele SF sau de alte genuri...

Pe textul:

Dodo Niță și Alexandru Ciubotariu - „Istoria benzii desenate românești 1891-2010”" de Marina Nicolaev

Recomandat
0 suflu
Context
Anni, Angela, mulțumiri pentru lectură și aprecieri. Foarte, foarte bună observația - \"Fluturele negru\" este un roman despre condiția creatorului, despre relația sa cu lumea, despre relația dintre sacru și profan, nu neapărat un roman istoric. Desigur, o documentare trebuie să existe, nu poți să scrii că moneda vremii era să zicem scud în loc de ducat etc. pentru că există destui critici care te pândesc la colț, ca să te tragă de mânecă. Însă nu asta este esențialul, ci această condiție a lui Caravaggio ca tip reprezentativ de artist spărgător al tiparelor, afirmată în circumstanțe extreme, care abundă în carte. Arta autorului este că a \"tradus\" un asemenea subiect, oarecum pretențios, făcându-l interesant pentru cititorul secolului XXI. Interesant este că, deși Caravaggio a avut o viață foarte aventuroasă, mânuind la fel de bine penelul ca și spada, acest destin nu s-a regăsit decât în creații cinematografice de slabă calitate (trei la număr). Poate de aceea și nevoia de a-l lega într-un fel de capodopera subestimată a lui Fellini - demers absolut personal, dar încuviințat de autor, într-o discuție de după lansare. Sper să pot reproduce în viitor și câteva fragmente din interviul ce a urmat..., dar asta mai târziu, puțină tăcere, deocamdată, nu strică.

Pe textul:

Mantia fluturelui de noapte" de Ghinea Nouras Cristian

Recomandat
0 suflu
Context
Saru mana boierule pentru steluta. Cartea e cu iepoca, asa ca mai trimitem un link din cand in cand. Multumesc de comentariu, asta si fac incerc sa tin atentia treaza cititorului, cat mai direct, fara fite inutile. Ma despart de un anumit gen de literatura fantastica si incerc ceva mai mai aproape de feelingul momentului, vorba Loredanei.In toata incruntarea aia, mai stiam si sa radem. Mai stim acum, o fi murit Bula intre timp?

Pe textul:

Avantajele amorului liber în Epoca de Aur" de Ghinea Nouras Cristian

0 suflu
Context
La multi ani si tie, sanatate, pace, liniste, bucurii si un strop de noroc, ca nu strica. M-am gandit sa revin pe agonia inainte de a trece anul de la ultima postare... si ma bucur ca prietenii de aici nu m-au uitat!

Pe textul:

Avantajele amorului liber în Epoca de Aur" de Ghinea Nouras Cristian

0 suflu
Context
Multumiri pentru lectura Vali, chiar acum lucrez la textul frate al acestuia, intitulat Riscuri ale amorului liber in Epoca de Aur. Sunt capitole dintr-un viitor roman. Sa ai un an bun!

Pe textul:

Avantajele amorului liber în Epoca de Aur" de Ghinea Nouras Cristian

0 suflu
Context
Teribilul și afectatul

Cât despre \"teribilul și afectatul\" care înțeleg că a produs atâta emoție, iacă, renunț la el. Pace să fie! În rest, e \"nuca\" mea, cu riscul de a deranja \"peretele\" altora. N-am mai amintit de parul înfipt în pieptul unor repausați, frumos obicei de prin anume zone ale țării, care fac obiectul unor documentare de pomină, difuzate peste hotare. Despre astea, vorbește mai bine distinsul antropolog Otilia Hedeșean, de la Universitatea de Vest din Timișoara. E încă o nucă zvâlită în același perete, ca să nu spun zid... Oricum, mulțumesc pentru comentariu, și nu mai fiți așa încruntat, maestre. Greșeala e omenească, iar eu sunt gata să mi-o asum. Mai dau și eu cu nuca aici pe site, n-am intenția să tulbur pe nimeni, mai ales la Găești, oraș din care am avut câțiva simpatici și originali camarazi de militărie. Ave!

Pe textul:

Mircea Mihăieș – „Despre doliu. Un an din viața lui Leon W.”" de Ghinea Nouras Cristian

Recomandat
0 suflu
Context
Mulțumiri pentru lectură și stea. Mă bucur că ați remarcat treaba cu ONG-urile specializate în tocarea de bani, mai ales comunitari.Ai comunității europene, desigur. Am avut plăcerea de a dialoga și eu cu ei, ca jurnalist. Discuțiile au fost cam asa: vom introduce drug detection kit în școli! Când? Știti, mai intâi trebuie sa facem un sondaj! De ce? Pai, ca sa vedem daca parintii sunt de acord. Cu ce? Cu această metodă neinvazivă. Este evident ca vor fi de acord, doar nu ar prefera una invazivă! De ce să mai dați alți bani? Da, dar așa e democratic. Avem și alte întrebări, de genul: este consumatorul victimă sau infractor?
Și alte tâmpenii de genul ăsta. Au făcut și sondajul, au publicat date, statistici, bla-bla-uri dar kit-ul încă nu a ajuns în școlile noastre. Iar pliante, iar simpozionane, iar vorbe goale.
Așa că înțeleg foarte bine ironia lui Radu...

Pe textul:

Cancan cu fantome – la bal ori la spital" de Ghinea Nouras Cristian

Recomandat
0 suflu
Context
sincer, am scris cu gândul la agonia.ro, pt. că la ziarul unde lucrez a intrat un articol de vreo 1500 de semne. bine și atât!... Multă, multă lume în vârstă aolo.

Pe textul:

Cinci ore de dezbateri pentru un \"vot de aur\"" de Ghinea Nouras Cristian

Recomandat
0 suflu
Context
nu știu dacă am reușit să transcriu sută la sută exact ce a fost acolo, dar am vrut să ofer celor de pe site o imagine cât de cât apropiată de adevăr a unei conferințe care, cum spui, a avut de toate...

Pe textul:

Cinci ore de dezbateri pentru un \"vot de aur\"" de Ghinea Nouras Cristian

Recomandat
0 suflu
Context
Felicitari pentru interviu, am fost si eu la Conferinta, v-am vazut, dar cu toata vanzoleala n-am mai ajuns sa vorbim. De acord cu toate, insa un lucru nu s-a discutat, spre marea mea surprindere. In cinci ore de polemici, nimeni nu a adus vorba de primirea de membri stagiari, conform noului statut. Adica, ori esti, ori nu esti in Uniune. E ca si treaba aia cu \"esti bun, ma, dar nu ai tricou\". Ideea nu a fost agreata, din cate stiu, de filiale mari precum Timisoara (unde am participat la dezbatere), Cluj sau Iasi. Pe criza asta, e posibil sa nu poti scoate nici o carte in trei ani de zile, cat dureaza \"testarea\". Si atunci, ce faci, mai dai alte ture de teren?

Pe textul:

Nicolae Manolescu va fi președinte al USR pentru încă patru ani" de Gelu Diaconu

Recomandat
0 suflu
Context
Interesant faptul că ai făcut paralela, pe care o sublinia la lansare și criticul Cornel Ungureanu, președintele USR Timișoara, care a luat cuvântul după prezentarea asta. Varujan nuanțează și construiește parcă mai atrăgător și savant o carte amară, care mi-a lăsat o foarte puternică impresie. Deschiderea cu Focșaniul patriarhal a fost o foarte inspirată introducere în atmosferă, grozăviile venind abia pe urmă...
PS Varujan era foarte impresionat de cei 120 de cititori prezenți la lansare, dintre care mai mult de jumătate au cumpărat cartea. Audiență destul de modestă la ProArte, iar dacă venea la Caransebeș, cred că se strângeau vreo 300. Mi-e dor de lansările istoricului Liviu Groza, om al Cărții pentru care am tot respectul...

Pe textul:

„Cartea șoaptelor”, memoria învinșilor învingători" de Ghinea Nouras Cristian

Recomandat
0 suflu
Context
Mulțumesc Marina, mulțumesc Călin. Sunt multe lucruri nespuse în acest interviu, sunt multe spații albe necompletate, sunt multe adevăruri dureroase care se întrevăd printre rânduri. Deziluzia acestor entuziaști, precum Miloș sau Puslojic, ar trebui să ne pună pe gânduri. De aceea am optat pentru titlul de față, el cred că exprimă cel mai bine spiritul discuției, care a fost mai amplă, mai cuprinzătoare, după ce luminile din studio s-au stins. A propos, separat în acea zi, venise un grup de liceeni români din Vârșeț - oraș atât de asemănător și înfrățit cu Lugojul. Câțiva dintre ei ne-au recitat, într-o română curată și oarecum arhaică, din Eminescu. Am zâmbit amar: câți dintre liceenii noștri ar recita așa amplu și cu atâta empatie din Eminescu ?!... Vânare de vânt, prieteni, vânare de vânt e răspunsul...

Pe textul:

„Orbirea și vrajba între scriitori ne-au împiedicat să fim mai cunoscuți în lume”" de Ghinea Nouras Cristian

Recomandat
0 suflu
Context
Emilia, multumesc pentru comentariu. Mi-a placut aceasta nuanta de tristete pe care bine ai remarcat-o. Imi displace \"autoflagelarea\" de sorginte masochista, facuta doar de dragul unei \"mode\" trecatoare. La Gheo exista nunate, analiza, bun simt si mai ales, discernamant... Un discernamant pe care ar trebui sa-l aiba toti care se lanseaza in diatribe cu oarecare inconstienta. nu de alta, dar cuvantul scris ramane!

Pe textul:

Radu Pavel Gheo: clișee și obsesii bimilenare – „Românii e deștepți” (*)" de Ghinea Nouras Cristian

Recomandat
0 suflu
Context
Apăi domnu Liviu, după cum vă cunosc din scris, nici nu vă suspectam a trage cu urechea la altceva. Nu știu ce acompaniament aveau la Cârciuma lui Bicuță, proza favorită a familiei, dar personagiile de acolo, chiar dacă sunt \"terminații nervoase\" ale autorului, nu sunt autorul însuși! Chestia cu \"cilautu\" m-a cuprins și pe mine relativ recent. Aveam pe vremuri o trupă bunicică la Lugoj - \"Logic\". Omul nr. 1 era Freddy Stauber și, după cum sună numele, a fugit în RFG, țara aia nasoală, acum desființată. În august anul ăsta m-a căutat la studio și mi-a dat ultimul lui CD - \"Travelling iceberg\". Zic ce-i cu aibergu\', ăsta-i pentru răcorire? Ai nimerit-o, zice simpaticul român neamț, devenit neamț român \"dincolo\". Și așa m-am răcorit eu cu aisbergu\' lu\' Freddy, în plină încălzire globală. Chillout!

Pe textul:

Jazz-ul și blues-ul sunt coloanele sonore ale vieții! (II)" de Ghinea Nouras Cristian

0 suflu
Context
Uite Marius, un fenomen interesant: cel puțin în cercul meu de cunoscuți, \"coloana sonoră\" ce rulează non-stop pe computer este așa-numitul smooth jazz. În nebunia și alergătura în care trăim, să ai așa ceva pe computer e ca o gură de oxigen. Te relaxează, îți crează o stare de bine, o atmosferă de intimitate, un soi de detașare. Eu scriu acompaniat de smooth jazz! Am discutat după interviul televizat (textul e transcrierea interviului) despre smooth jazz-ul ăsta (pe care l-am descoperit și eu cam târziu) și mi-a spus lucruri foarte interesante, din păcate pierdute, că n-am fost destul de deștept să pornesc reportofonul. E ca și bebop-ul de care vorbeai. E o muzică ce trebuie descoperită, dar cum s-o descoperi cu o media opacă și deschisă doar spre... știți voi care \"genuri\" muzicale?!

Pe textul:

Jazz-ul și blues-ul sunt coloanele sonore ale vieții! (II)" de Ghinea Nouras Cristian

0 suflu
Context
Eu mai puțin virtuoz, maestrul EiGi - Da! Și un mare artist, care își respectă publicul. Concertul de după interviu a fost un adevărat tur de forță live de peste două ore, în care am traversat parcă întreaga Americă, geografic și spiritual. Mă bucură \"ofensiva\" lui Weiberger în presă, faptul că dorește să facă din blues, jazz, genuri mai aproape de public, într-o perioadă când manelele își fac o publicitate agresivă, dezgustătoare. Mă bucur că editorii au oferit un loc vizibil acestui material, ghicindu-mi intenția de a lăsa un SEMN în legătură cu acest gen muzical. Gen care - aici îl contrazic pe maestru și rămân la părerea mea - încă nu a depășit cercul unui public de club, de pub...

Pe textul:

Jazz-ul și blues-ul sunt coloanele sonore ale vieții! (II)" de Ghinea Nouras Cristian

0 suflu
Context
Multumesc, nobile lector, pentru aprecieri si steluta. Este transcrierea cuvantului meu la lansarea cartii la Lugoj-ProArte, 14 noiembrie. Am asteptat cu... inima smulsa din piept acest roman pentru ca, dupa parerea mea, Radu Paraschivescu, dincolo de notorietatea actualitatii, este un mare talent literar risipit intre responsabilitatile de la editura si traducerile pe care inca le mai face, desi nu in ritmul infernal de dinainte. Interesant, tocmai succesul celor doua volume anterioare de perle de tranzitie, plus \"Ghidul nesintitului\", un adevarat best-seller, toate cu cinci-sase transe de tiraj, l-au impiedicat pe Radu sa se elibereze ca scriitor de calibru, asa cum se anunta in \"Bazar bizar\". Adica, mai pe sleau, omul devenise un fel de \"gaina cu oua de aur\" a editurii (parere personala), obligat sa se cantoneze in carti cu nota umoristica si mare succes de public. Salutam asadar eliberarea lui Radu-scriitorul, cel pe care il asteptam de ceva ani cu... sufletul la gura. Cartea a fost prezentata la Targul de Carte de la Frankfurt si s-ar putea sa avem si versiuni traduse in alte tari! Eu zic ca merita.

Pe textul:

Dragostea, între trădare și sabie" de Ghinea Nouras Cristian

Recomandat
0 suflu
Context
Cu mult drag; poate primesc si un exemplar... Pai de ce nu zici asa de la inceput! Daca vrei, si altele, mai scapam din cand in cand din \"cutie\" si mai facem cate un reportaj prin Caras, ba cu icoana de la Scaius, ba cu conacul de la Zagujeni, ba la Megica, ba la Mehadia, ba cu generalii din Caransebes. In Caras e aer mai curat ca in Timis, merele si rachia asisderea.
In almanahul de acum 90 de ani era poza lui nenea Albrecht asta cu semnatura Fo Herzog Albrecht. Am scanat-o daca vreti o punem pe asta... Cea cu Cristea e postata prin grija editorului caruia ii multumesc.
Cristi

Pe textul:

„Schimbarea la față” a Patriarhilor…" de Ghinea Nouras Cristian

Recomandat
0 suflu
Context
O steluta pentru reusita editoriala, pentru haina frumoasa a cartii, dar mai ales pentru continutul ei, adunat cu migala, impartasit prietenilor de pe site. Un debut asteptat, un debut al unui autor matur din punct de vedere literar. As pune cartea Loredanei, cu tonul ei aparte, sfatos si pilduitor, alaturi de cele ale timisorencelor Nina Ceranu, Veronica Balaj si Simona Moisa, pentru a demonstra extraordinarul salt al prozei feminine de azi, iesita din tiparele in care unii critici au gasit de cuvinta sa o aseze candva, cu un zambet condescendent.
PS Lasa dom\'le numele asa cum e, ca suna foarte bine! Nu-i lua vreo silaba, ca-l dezechilibrezi. Melodia aia esti tu!

Pe textul:

\"Și copiii se îndrăgostesc” - debut editorial Florentina Loredana Dănilă" de Daniel Bratu

Recomandat
0 suflu
Context