Ghinea Nouras Cristian

Dragă Bogdane, mulțam fain pentru trecere. Totul este să nu mă iei prea în serios - eu rămân fidel devizei mele de pe site: \"ne îmbrăcăm în cuvinte până nu ne mai recunoaștem\". Este doar un exercițiu de stil, o altă față a lui 8 martie, văzută din cealaltă parte a... oglinzii.

Dragă Carmen, după cum ai văzut, \"ștrengarii\" epocii erau cei care fabricau... ștreanguri, adică frângii. Era o adevărată industrie pe malul Timișului, căci cânepa se lăsa în apă, la macerat, vreo șapte-zece zile, apoi se usca, se melnița etc. etc. până ajungea... sac sau cămașă. Din păcate sau din fericire, aceste ziare mărturisesc despre o lume dispărută, pe care n-ar trebui totuși să o idealizăm. Mulțumesc pentru vizită și pentru acest dialog care mi-a făcut plăcere.

Bogdane, îți mulțumesc pentru vizită și pentru atenția cu care citești acest gen de materiale. Iată un BONUS, pentru osteneala ta: \"Deschidere de prăvălie - avem onoare a aduce la cunoștința On. public, că am deschis o croitorie pentru Domni și pentru Doamne în Piața Regina Maria, lângă farmacia Sf. Maria. Răzimați pe cunoștințele noastre, câștigate în mulți ani de praxă în prăvălii de clasă primă, suntem în stare a satisface și cele mai delicate pretenții ale On. public. Kasz și Metzenrath, măeștri croitori\" (anunț în \"Timișana\" Lugoj, februarie 1922.

Constituirea acestei asociații trebuie spus că vine pe un fond destul de tensionat, legat de intenția de demolare a bisericii românești din Mălainița (Valea Timocului). Reacții au venit inclusiv din partea d-nei Mona Muscă, ministrul Culturii și Cultelor din România și a Ministerului Român al Afacerilor Externe. Stupefiant este faptul că biserica a fost înălțată pe proprietatea preotului român Bojan Aleksandrovici din Mălainița. Despre acest caz au apărut ecouri în unele publicații timișorene precum \"Timișoara\" și \"Agenda zilei\". Ziarul \"Tibiscus din Uzdin reia și un articol apărut în cotidianul belgrădean \"Politika\", în 24 ianuarie 2005, intitulat \"Demolarea duce la noi disensiuni\" (n.r. - între Vlădica Timocului și Episcopul românesc Daniil al B.O.R., cu sediul la Vârșet).
În context, ar mai fi de amintit faptul că MAE român a anunțat oficial deschiderea unui consulat general al țării noastre la Vârșeț. Consulatul are o ircumscripție ce cuprinde două districte: Banatul de Nord, cu comunele Novi Becej, Nova Crnja, Zitiste, Secanj și Zrenjanin și Banatul de Nord, cu com. Plandișe, Vârșet, Biserica Albă, Cuvin, Alibunar și Covăcița. Prin HG 2054 din 24 nov. 2004 a fost numit în funcția de consul general dl. Axente Frăsincar, diplomat al Ministerului Afacerilor Externe din România.

Dragfi prieteni, am râs cu lacrimi și am plâns... cu gura până la urechi citind, de vreo cinci-șase ori, povestea disperatului fante Georgesco, ajuns la \"acte extravagante\" și la \"alterarea sănătăței sale mentale\" datorită unui \"amor platonic\" pentru d-șoara Stelorian (Doamne, ce nume!). poate mă credeți nebun, dar același râsu-plânsu\' m-a copleșit și atunci când am transcris acest fragment de articol (ar merita reprodus în întregime), dar și când am postat materialul pe site.
Transcrierea este fidelă și dă un farmec de neegalat \"narațiunei\".
O, Zei, dați-mi o redingotă, un lornion, o \"musteață\" îmbârligată și un baston cu măciulie ca să-l pot și eu urmări pe desperatul \"tiner\" G. prin București, Budapesta, Viena și Nisa, \"tiner\" atins de inefabila boală a amorului platonic de început de secol XX! Dați-mi sex appeal-ul anilor 1900, ca s-o invit la o cafea pe d-șoara Stelorian, în căutarea răspunsului la ce a declanșat o asemenea \"adventură\", cari era cât pe ce să se soldeze cu un suicid! Dați-mi înapoi vremurile când \"populațiunea\" terrei mai avea vreme să sufere din amor!

Florin, uite, îți spun ceva nou: chiar acum am sub tipar a patra carte, care are un conținut cunoscut pritenilor \"poeziști\". Este o selecție din interviurile culturale pe care le-am realizat de-a lungul anilor - bineînțeles, doar cele reprezentative, pe unele le-ați citit și voi. Bineînțeles, un volum va pleca și spre tine; sper ca pe raftul cu prieteni să mai fi rămas ceva loc (era o dată un banc, ceva cu al 16-lea porumbel, căruia îi cam aluneca piciorul - poate sunt chiar eu acela...).
PS Interesant cât de actuale rămân interviurile culturale și ce repede se perimează cele cu politicieni. Mamă-mamă, ce deliciu este să-i citești de prin colecții pe Petre Roman, Stolo, Valeriu Tabără, Meleșcanu sau Năstase, ca să nu mai vorbim de metamorfozele \"Bunicuței\". Dar astea fac parte din farmecul discret al colțului nostru de Europă, n\'est ce pas?

Dumnezeule mare, am scris oare eu acest text? Mă uit la autor și-l aflu pe prietenul Florin, cel de departe și totuși atât de aproape. Am mai întâlnit scrieri cu care m-am declarat compatibil sau \"în consonanță\", dar cineva care să facă o \"traducere\" atât de fidelă a eu-lui meu, n-am mai întâlnit. Am locuit, preț de câteva fericite minute, în interiorul textului și am urmat îndemnul redescoperirii volumelor primite cu autografele autorilor. Mi-am amintit atâtea și atâtea lansări de carte, saloane și expoziții, vernisaje, \"Cafenele literare\", drumuri făcute la Timișoara, Reșița, Făget sau Caransebeș cu cenaclul nostru, întâlnirile cu scriitorii români din Iugoslavia, dedicațiile grăbite din finalul vreunei emisiuni... Ajuns în fața sanctuarului \"primei mele proprietăți\" (magnific spus), am scos din rafturi versurile lui Tudor Negoescu și ale lui Ellen, proza lui Nicolae Toma, la care cu siguranță se vor adăuga altele și altele... Îți mulțumesc Florine, pentru acest eseu despre prietenie!

Mulțumesc pentru vizită; sunt onorat, ca de obicei. Ideea acestui articol a pornit de la o discuție avută cu un prieten scriitor, care-mi spunea: uite, domnule, cât de bine este redat Bantul în documente, ce trebă serioasă au făcut aici austriecii etc. etc. Răspunsul se află în materialul postat pe site: nu pentru că, vezi Doamne, habsburgii erau mai cu \"moț\" decât alte neamuri, dar lipsa unor hărți exacte le-a dus mari pierderi în războaie, în militari și teritorii. Hărțile lor din secolul XVIII sunt atât de bune pentru că ofițerii cartografi aveau de ales între a reda exact teritoriul și... plutonul de execuție (glonțul era și pe atunci la fel de \"romantic\" ca și acum , deși unii au tendința de a idealiza niște vremuri care erau departe de afi ideale). Mai mult, hărțile cadastrale erau așa bine executate, fiecare parcelă numerotată etc. (am văzut, în original sau copii, vreo opt-zece) nu neapărat pentru că nemții făceau o \"treabă nemțească\", ci pentru că exista o administrație interesată să ia banii pe taxe și impozite, ca și astăzi, dealtfel.

Astfel de interviuri sunt foarte importante și, după părerea mea, aduc un plus de valoare acestui site remarcabil. L-am parcurs pe nerăsuflate, dar nu este nici o mirare, aici este și arta interviului, pe care un scriitor și un jurnalist de talia dv. o stăpânește atât de bine (aici nu vă vorbesc \"pe la spate\", v-am spus-o verde-n față și cu ocazia întâlnirilor de la Timișoara). Un text necesar, chiar dacă am dat din cap (pe orizontală, nu pe verticală) la descifrarea unor nuanțe din răspunsurile Excelenței Sale - în fond, ortodoxia română și cea sârbă au o istorie comună, în care nu toate episoadele au fost cordiale. Acord din inimă o steluță acestui interviu valorors, în speranța că ea îi va lumina la minte pe cei care nu zăresc, de atâta întuneric, ruinele celor peste 100 de biserici din Kossovo și Metohia!

Bogdan, pentru că obișnuiesc să mă documentez pe cât pot cât mai bine înainte de interviuri, trebuie să-ți spun că există o carte, mai bine zis un ghid bio-filmografic, intitulat \"1234 cineaști români\" (Ed. Științifică, București, 1996) în care numele maestrului apare exact așa cum l-ai scris tu inițial, cu \"i\". Totuși, varianta corectă este fără. Mulțumesc pentru comentariu, ești un privilegiat că l-ai cunoscut direct.

Florin, ca de obicei, un comentariu documentat. Să-ți fac o mărturisire: în ce privește programele de spectacol, pliantele, afișele de la vernisaje, lansări de carte etc., sunt un colecționar maniac. Le pun în bibliorafturi - încă mai au loc în casă - deși ceilalți membri ai familiei mele (familie simpatică, de altfel) se uită cam lung la spațiul ocupat. Am păstrat și suplimentul de care vorbeai - pe hârtie poroasă, imprimată într-un fel de nuanță sepia... dar cât talent are stimabilul Horațiu! Ce figură i-a făcut lui Albulescu, cu sprâncenele alea, de gândeai că-i vine un val tsunami peste ochi!

Bogdan, mă bucur sincer că te-am descoperit pe site, și asta doar grație editorului inspirat care ți-a așezat textul pe prima pagină. Între timp, am mai citit câteva poezii de-ale tale și mi-au plăcut (inclusiv cele neevidențiate prin steluțele care pot fi uneori subiective). Promit să te mai vizitez - merită! - chiar dacă răgazul pentru lectură ne este atât de drastic drămuit de alergătura asta cotidiană, numită impropriu \"capitalism\", dacă-mi aduc bine aminte, nu?!
PS Nu mă supăr - chiar așa mă cheamă, Nouraș (și Cristian)-mama cred că a avut un moment de inspirație cu totul aparte, așa că m-am ales cu un apelativ care mă face unic pe plan național, dacă nu și mondial (ambiția mea secretă este să intru în Guiness Book cu acest nume, la secțiunea \"weird names\").

Bogdan, mi-a plăcut ideea de start - declic pentru niște versuri vii, clare, care împreună construiesc o atmosferă mai puțin \"încercănată\" (cum e azi la modă) asupra jocurilor dragostei: \"mă răzuiești ca pe un loz instant/de toate secretele deținute/în căutarea numărului norocos\". Impresie de naturalețe, de joc sincer, necontrafăcut (nu folosesc intenționat termenul \"ludic\"). Deși nu mă consider un \"critic\" autorizat de poezie, măcar în calitate de cititor oarecum avizat, îți ofer o steluță sinceră.

Ca de obicei, sunt încântat să primesc oaspeți care lasă pentru prima oară un semn de trecere. Sper să încep și eu să mă urnesc cu vizitele - dar până atunci, măcar încerc să răspund gestului celor care se obosesc să mă citească. Un om foarte interesant, dl. Zeana. Daca doriți să aflați mai multe despre Mișcarea Europeană (care are și o publicație proprie - \"La pensee europeene\", adică \"Gândirea europeană\"), sunt date suficiente pe net. Mă miră faptul că presa ignoră niște personalități care ajung astfel să fie mai cunoscute la Bruxelles decât în ograda de la București. Cât despre viitorele articole, promit să nu vă dezamăgesc. Vă mai aștept!

Dragi prieteni, vin cu întârziere (după prostu-mi obicei), ca să vă urez un an nou... inspirat și să vă mulțumesc pentru atenția acordată acestui interviu. Mă bucur să regăsesc în pagina mea și câteva comentarii în premieră, ceea ce, pentru mine, înseamnă mult. O să încerc să vă răspund pe rând, cu promisiunea că, din 17 ianuarie, voi fi mai activ la capitolul \"comunicare\".

Anca,
Mare bucurie mi-ai făcut vizitându-mă din nou. Sunt onorat. Sper ca în curând să fiu în stare să-ți fac și eu (măcar...) o surpriză plăcută, prin punerea în aplicare, adică în pagina scrisă, a unei idei interesante care îți aparține.

Domnule Negoescu,
După un asemenea schimb de felicitări de anul nou, pot să zic și eu că 2005 are semne încurajatoare. \"Lamura\" este o revistă de mare ținută, excelent realizată, am arătat-o la câțiva intelectuali lugojeni (care-și merită numele) și au fost plăcut impresionați, iar patriotismul oltenesc al tatălui meu, profesor emerit și vajnic fiu al metropolei rurale Poiana Mare, a fost multiplicat exponențial. Vă doresc un an nou cu multe împliniri și sănătate, iar \"Lamurei\", la 85 de ani împliniți, îi adresez un sincer compliment: ce bine arătați, stimată doamnă!

La femme Nikita
Nu s-au speriat toți îngerii! Cei buni de pe site m-au vizitat și de această dată. Multe mulțumiri și sper că ai primit felicitarea mea sub formă de revistă (după cum vezi, rămân un tip de modă veche, nu prea mă pricep la felicitări virtuale)...

Florian,
mulțumesc pentru steluță. Și mie mi-a plăcut formula de final aleasă de marea noastră actriță... Dar știi ce nu am putut reda eu aici? Tonul, intonația cu care a rostit aceste cuvinte. A fost o clipă magică.

Ana Maria,
aici Maia a fost extrem de categorică, aproape că nu-și mai găsea cuvintele. Dacă la București stau lucrurile așa, gândește-te ce se întâmplă în provincie. Păcat! Lucruri asemănătoare le-am auzit și de la balerini, coregrafi sau cântăreți de operă. Este o suferință generală, care nu știu cum va fi rezolvată. Cred că statul ar trebui cumva să aibă aici o implicare inteligentă, mai nuanțată, dar să se facă simțită. Asta ar merita să fie o temă de dezbatere în forul Agoniei,nu?

Cornel,
ai prins foarte bune ceea ce m-a uimit și pe mine: naturalețe, disponibilitate de a comunica, modestie cuceritoare, răbdare și înțelegere pentru toți cei care s-au înghesuit la cabină să-i aducă o floare, să-i ceară un autograf, s-o mângâie, s-o îmbrățișeze. Chiar și prezența ei, pentru a cincea oară (!) la Lugoj, oraș cu puțin peste 50.000 de locuitori (și care nu este buricul pământului decât cel mult pentru mine), este un fapt demn de laudă. Dacă nu ar fi fost programată și o lansare de carte între cele două spectacole și nu ne-ar fi întrerupt (pe bună dreptate) organizatorii, cred că mai vorbeam preț de o oră.

Gabriela,
același spirit de observație, îți sunt recunoscător pentru atenția cu care ai lecturat acest text. Câtă diferență între clasa și eleganța acestei actrițe de Oscar și țâfna unor pseudo-eroine de telenovele autohtone, propulsate fără vreo explicație logică în prim-planul atenției publice... Aici e vorba de calitatea umană. Gloria, la o adică, poazte trece, dar oamneii rămân.

Dragi prieteni, sunt deosebit de onorat de vizita și comentariile făcute. Intenția mea a fost chiar aceea, bine sesizată de confratele Dusan Baiski, de a posta pe Agonia.net un subiect inedit, care să fie dezbătut și prin asta, mai bine înțeles. În ultima perioadă, de voie, de nevoie, în iureșul obișnuit, am stat cam departe de net, care pentru mine înseamnă, în primul rând, Agonia.net. Cu atât mai mare și mai plăcută surpriza distinșilor comentatori, dar și cea a editorului, căruia îi mulțumesc pentru fotografia inspirată, mult mai ună, recunosc, decât cea trimisă de mine.
Stimați domni, nu-mi rămâne decât să vă urez, din inimă: La Mulți Ani! și cât mai multe reușite, inclusiv în acest generos spațiu al culturii virtuale.

Dragă Carmen, ce i-aș mai trage una în barbă amicului Yahoo, care tot îmi zice că mă anunță în caz că primesc mesaje noi, dar o face când are el chef. Ieri, cu totul întâmplător, navigam pe \"Agonia\" cu mâna îngreunată, ochiul cețos și mintea confuză - simptome tipice pentru omul \"nou\", obsedat de computer... Dau să citesc chestia asta cu \"Toamna...\", ca să îmi amintesc de vremurile tinereței. Când colo - surpriză! Carmen venise tocmai de la București să-mi spună niște lucruri demne de luat în seamă, iar eu dormitam ca nesimțitu\'.
Ai dreptate, e vorba de un text autobiografic, iar bătrâna de care vorbeam este o combinație din două personaje reale. Dacă vrei să și vezi cum arată palatul copilăriei în reaqlitate, citește, te rog, textul meu \"Înhamă caii, că mergem la Karlsbad!\", unde am postat, cu sprijinul generos al editorului, un frumos desen cu Palatul Bejan, realizat de prietenul meu, designerul Andrei Dumitru.

Deși pe alocuri este realmente bine scris, textul păcătuiește prin încadrarea într-un curent la modă - acela al lamentărilor care se potrivesc perfect într-o perspectivă autodemolatoare asupra propriei istorii. Până acum m-am abținut să fac comentarii la comentarii, dar îi dau deplină dreptate Irinei Popa.
Ca să nu mi-o iei în nume de rău, hai să-ți povestesc o întâmplare adevărată, pe care am trăit-o în 2001, în Franța. La Orleans se desfășura cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Caricatură și Desen de presă. În calitate de jurnalist, îl însoțeam pe un caricaturist român. În momentul aranjării lucrărilor din preziua expoziției, unul din participanți a scos o serie de caricaturi cu Ioana d\'Arc, foarte reușite (era voie să se expună lucrări și în afara temei de concurs - \"vacanțele mileniului III\"). Cu toate acestea, organizatorii s-au opus expunerii acestor lucrări. Motivul? \"La Orleans nu ne place să facem glume pe seama Ioanei d\'Arc!!!\" Am crezut că visez, și totuși întâmplarea e strict reală. Bineînțeles, nu cred că toți francezii gândesc așa, însă reacția respectivă este un indiciu asupra respectului cu care își tratează istoria.

Loredana, îți răspund, ca de obicei, cu întârziere. Îți mulțumnesc pentru aprecieri și trebuie să-ți spun că de o bună bucată de vreme plănuiam să postez acest interviu pe site, care apare în variantă integrală DOAR pe Agonia.ro, însă transcrierea mi-a luat mult timp.

Draga Sorine, mă bucură faptul că te reîntâlnesc, la fel de spiritual și de ancorat (apropo de Băsescu) în realitatea din țară. Ca să nu mă lungesc prea mult, uite despre ce este vorba: voi scrie un articol pentru presa din Lugoj despre creatorii bănățeni de pe www.poezie.ro. M-aș bucura mult dacă mi-ai trimite un CV cu repere din activitatea ta ca poet și epigramist (cărți publicate, colaborări, premii, reviste etc.). Eu știu câte ceva, dar fragmentat și neactualizat. Ar prinde bine și o poză. Aștept cu nerăbdare răspunsul tău la nouras_ghinea@yahoo.com. Scuze de deranj!
PS Redesteptarea are si editie electronică: www.redesteptarea.ro