Ghinea Nouras Cristian

Maria, îți sunt recunoscător pentru steluță. Cât despre \"oameni de la care avem ce învăța\", \"merite culturale\" etc., cred că te-a păcălit noul meu look, cu bărbuță și încruntarea aferentă, care dă o falsă notă de seriozitate. Încruntarea era de la aerul condiționat, cât despre podoaba facială... am văzut eu într-un toc șou că așa poartă ăștia, intelectualii!

Mihaela, tocmai asta e problema, cea cu \"keep writing\", căci writingul la gazetă e una, iar writingul adevărat, adică literatura, este alta. M-am apucat în urmă cu un an de un fel de mini-roman, care părea la un moment dat că se îndreaptă în direcția bună, dar acum mi se pare că e demn de pus la coș (era s-o și fac la un moment dat, dar m-am răzgândit, am să-l revăd cu un ochi atent, obiectiv și să văd ce mai pot păstra). Dacă aș duce cu bine la capăt proiectul acesta, rezultatul m-ar face foarte fericit.
Mulțumiri pentru comentariu, mai treci pe la mine.

Cristina,
Foarte interesant comentariul tău. Să nu crezi că sunt un \"feminist\" (?!) convins, dar efectiv sunt aspecte care mă deranjează, care ar trebui să DERANJEZE, în general.
De altfel, după ce am postat acest articol pe site am văzut o reclamă de-a dreptul stupidă, în care o femeie este ținută de picioare pe marginea balconului unui teatru, pentru a rega o cameră foto (!!!) apoi lăsată să cadă în cap de la etaj, ca un sac de cartofi... După ce imaginea a fost reglată, \"unealta\" devenea inutilă. Halal reclamă!

Nadia, Ilorian,
Îmi cer scuze pentru întârzierea cu care vă răspund, un accident stupid (a se citi o lovitură zdravănă la picior) m-a ținut departe de computer cam o săptămână. Mă bucur că articolul meu v-a trezit interesul și am rețiunt propunerea Nadiei, chiar în această după-amiază este un vernisaj la Pro Arte și voi discuta cu Cristi.
Cât despre ce mi-ați scris dv., d-le Ilorian, ce pot să spun? Dacă nu e crimă, viol, Gigi Becali, dr. Ciomu sau părintele de la Tanacu, dacă nu e nunta lu\' Mutu, orice altceva nu e subiect de presă! Asta se întâmplă nu neapărat în mintea jurnaliștilor, aflați prin natura meseriei mai aproape de oameni, ci în capul unor editori, care hotărăsc ce \"interesează\" și ce nu interesează publicul.
Oameni precum Cristi vor trece mereu la capitolul \"etc.\", iar sponsorii se vor înghesui mereu să finanțeze concursuri de miss sau focuri de artificii, decât să procure un set de culori.

Cu mare plăcere. Pentru că ai o bună parte din celelalte numere, sunt chiar curios să-mi spui cum ți se pare noul look al revistei. Contează mai puțin aspectul, important este că am avut semnalări și ecouri pozitive în România literară, Ateneu, Convorbiri literare, Tribuna, Orizont etc., chiar și în... Academia Cațavencu, asta cu \"complicitatea\" prietenului Ioan T. Morar, care a profesat ceva timp în urbea noastră, pe vremea Împușcatului.

Domnilor Sache și DoruN, aprecierile dv. mi s-au urcat la... cap.
În consecință am hotărât, începând de azi, să-mi schimb look-ul de pe site, cel cu cravată și alură țeapănă, într-unul estival, cu cămașă descheiată și privire (ușor) fanatizată, ațintită asupra unui punct nedefinit de pe bolta cerească, așa cum mi-a cerut maestrul fotograf. Transfigurat, personajul recent expus stă în capul paginii cu mâinile împreunate a rugăciune, într-o atitudine fals meditativă. Cugetă el la esența vieții, cere el Providenței inspirație sau cât mai multe apariții ale revistei \"Banat\"?!
Ei, bine, trebuie să vă dezamăgesc. În timpul \"șutingului\", mă gândeam doar la cât de bine mi-ar prinde un concediu de odihnă.
Și așa a ieșit poza, cu mâinile împreunate!!!

Post scriptum: printre agoniștii publicați în \"Banat\" se numără un scriitor, traducător și jurnalist de înaltă clasă, timișoreanul Dușan Baiski, membru al Uniunii Scriitorilor. Îmi cer scuze că am uitat să-l amintesc în context.

Domnule Negoescu, după cum vedeți, suntem încă marcați... de mineriade. Dacă presa pe care cu onor o slujesc de vreo 14 ani, pare a fi adoptat lozinca minerească \"moarte intelectualilor!\" prin calitatea prestației, în special la TV, și noi la \"Banat\" am adoptat lozina minerească: \"Recuperăm! Recuperăm!\" (vă mai amintiți?...) Așadar, cu riscul de a mă repeta, mă bucur enorm că am intrat într-un ritm bun al aparițiilor, iar profesorul Ardeleanu s-a dovedit maleabil la sugestiile noastre, ale celor care lucrăm în presă, de a \"aerisi\" paginile. Ultimele trei numere mi se par mai reușite (dv. le aveți cam pe toate, puteți face o comparație) și din acest punct de vedere.

Alina, nu ne cunoaștem, suntem, practic, din cele două extremități ale țării, dar avem în comun (mă refer aici la \"Banat\" și \"Virtualia\") aceeași atitudine DESCHISÃ față de actul cultural. Mulți autori valoroși de pe poezie.ro nu au acces la reviste tipărite, la posibilitatea de a publica un volum de carte pe care cu siguranță l-ar merita. Iar aici \"Banatul\" și \"Virtualia\" dau o șansă, desigur, nu sunt singurele dovezi de deschidere, dar cât de RARÃ este acestă atitudine într-un context literar românesc în care editurile nu publică (pentru că n-au curaj, cu rare excepții - Polirom, ed ex.) autorii tineri, autori care bat pe la porțile revistelor literare cu \"circuit închis\", unde n-au acces decât \"ai noștri\".
Mă bucur că membri ai Uniunii Scriitorilor pe care i-am enumerat, au reacționat pozitiv la demersul meu de a aduce în paginile \"Banatului\" autori remarcabili de pe poezie.ro, precum Anca Anghel Novac, rămasă mereu cu inima la Timișoara, foarte tânărul Aleksandar Stoicovici, un talent deosebit, chiar dacă trăiește la Moldova Nouă, Tudor Negoescu, Cosmin Soameș sau Sorin Teodoriu, căruia nu am a-i reproșa decât că pare a nu-și lua în serios marele har literar pe care îl are.
Acestea sunt demersurile CONSTRUCTIVE care contribuie la creionarea hărții României literare de mâine, și aici nu mă refer la revistă. Iar Agonia.ro este un minunat prilej de a ține unită o comunitate literară care capătă solidaritate, publicând creațiile agoniștilor, lansând invitații la lansări de carte, etc.

Am atașat o poză la articol și sper că ea va însoți curând textul. Cristi Harca a reușit să vândă o serie de tablouri în străinătate, prin intermediul Asociației Handicapaților Fizic, al Asociației de prietenie Orleans-Lugoj (cele două municipalități sunt înfrățite încă din 1994) și al unor ONG-uri caritabile. L-am ajutat și noi, prin presă, cum am putut.
În altă ordine de idei, am trimis cartea la București. Dă-mi un semnal DACÃ ajunge, căci am mari rezerve în ceea ce privește poșta...

Mă folosesc de această revenire a ta pentru a include o idee pe care am vrut să ți-o împărtășesc, dar am... uitat-o între timp: uite, asta e chiar o perspectivă interesantă asupra fericirii, în fond, ce-i trebuie omului ca să fie fericit? Cred că așa lovit de soartă cum e, Cristi este fericit atunci când poate sta în fața șevaletului. Ai zis bine și am impresia că abia când nu va mai putea face asta, ca și profesoara de care vorbeai, s-ar putea considera neîmplinit.

Mihaela, realmente îți sunt recunoscător pentru ceea ce ai scris aici. Stau uneori de vorbă pe stradă cu Cristi și el încearcă din răsputeri să îmi transmită ceva, mai nou nu reușesc să-l înțeleg și mi-e ciudă, pentru că îmi dau seama că boala lui avansează. Unii îl privesc lung, considerând că probabil omul este beat sau nu e în toate mințile. Așa ne-am obișnuit să judecăm lumea, superficial, după aparențe. Trebuie să fiu corect totuși și să adaug că el beneficiază de asistent social, e drept, dar atunci când spuneam de \"singurul sprijin\" mă refeream la căldura sufletească, la ajutorul moral, căci omul ăsta nu a cerșit nimic în viața lui...

Adresa mea este nouras_ghinea@yahoo.com
Trimite-mi o adresă, nu trebuie să fie neapărat cea de acasă; de restul mă ocup eu. Nu se pune problema de plată.

Fin-Bun! Fin-Bun! Ce copil de pe planeta asta vorbește așa?! Ce proces mental, ce lanț atipic de neuroni poate duce la o astfel de exclamație?! Ce a fost în mintea celor care au \"construit\", probabil pe bani grei, un astfel de mesaj?!? Dar beneficiarul, care a încheiat afacerea, frecând-și mulțumit palmele?
Cred că educația, sau chiar \"cultura\" reclamelor, revin nu numai spectatotilor, ci și clip-makerilor ăstora sau cum le-o mai spune, dar și beneficiarului. Aici nu este același lucru cu a comanda o invitație la nuntă, cu amorași și alte bazaconii, după gustul lui Cioromel și Cioromica, al nașilor sau al socrilor mari și mici. Măcar astea sunt aberații cu circuit închis.

Iertare pentru greșelile din comentariu, graba strică treaba. Aprecierile și steaua rămân însă valabile.

Cu mai bine de un an și jumătate în urmă, când intram în lumea fascinantă a Agoniei - pe care o descopăr cu uimnire și acum, zi de zi - cineva care privea peste umăr la inedita priveliște de pe ecran m-a întrebat: Cristi, ce faci, te-ai apucat de chat? I-am răspuns senin că nu, rămân la ideea (iertare, vă rog) că chat-ul este una din multele prostii asociate computerului, o alienare pentru însiguranți (iertare încă o dată, vă rog). Aici am de-a face cu oameni reali, cu creatori unii foarte valoroși, alții respectabili, alții în devenire, aflați în căutarea unei identități, oameni care se legitimează nu numai prin poza de pe pagina de autor, dar și prin ceea ce scriu.
Acești oameni reali se întâlnesc și în spațiul real, iar aici se vădește demersul CONSTRUCTIV al acestui site. Mă bucur mult că apar și antologii ale poeziștilor, antologii tipărite, că au apărut volume cu semnături ale prietenilor de pe site apărute cu sprijinul acestui remarcabil cenaclu non-stop, cu comentarii venite din toată lumea.
În ce mă privește, am găsit înțelegere la conducerea revistei culturale \"Banat\", al cărei redactor (de proză sunt), care a publicat deja autori de pe Agonia.ro: Anca Anghel Novac, Tudor Negoescu, Aleksandar Stoicovici, Cosmin Soameș, Elvis Dobrescu (ajuns acum în Italia, și-a tradus volumul \"Mecanica îngerilor\" în italiană, să vedeți ce frumos sună!), iar lista nu se va opri aici, următorul autor aflat în curs de apariție fiind Sorin Teodoriu.
Într-un an și ceva, am devenit mai bogat sufletește, am trimis reviste și cărți unor oameni pe care îi stimez, dar nu i-am văzut niciodată în carne și oase, cunsocuți prin intermediul Agoniei. Am primit volume cu autograf de la Teea Mirescu, Liviu Nanu, Anca Novac, Tudor Negoescu, Nicolae Toma, Elvis Dobrescu și sunt convins că voi mai avea parte de bucurii de acest fel.
Așa se explică singura mea dependență față de computer: Agonia.ro
Constructiv!

Cosmin, merita să tranformi comentariul tău într-un text de sine stătător. În discuțiile iscate pe site (și tare mă bucur că am avut așa oaspeți interesanți, cu observații demne de reținut), nu s-a pomenit de \"noptea devoratorilor de publicitate\". Am vrut s-o amintesc în context, dar m-am luat cu scrisul și am uitat ideea. Mi se pare o formă foarte bună de educare a publicului consumator de advertising. De acord cu tine că, atunci când faci cinste cu un rând (calup) de reclame, ele trebuie să fie pentru toată lumea. Cu un singur lucru nu sunt de acord: nu ți se pare suspect că ni se repetă obsedant cât de puțini sunt \"inteligenții\", cât de nesemnificativi sunt intelectualii? Nu ți se pare că aceeași \"direcție\" de gândire, care ni se insuflă azi pe toate canalele se suprapune perfect peste tezele staliniste, care proslăveau munictorimea și țărănimea, uitându-se la fel de chiorâș, sau de-a dreptul ostil, la intelectuali, adică la toți cei dotați cu gândire proprie?

O privire detașată, un pas înapoi și o mai bună perspectivă, cea a privirii de ansamblu. Mergând pe linia reclamelor așa zis haioase, am pierdut din vedere aspectele pe care le-ai subliniat. Apreciez puterea ta de sintetizare, știi să pui \"markerul\" pe un text. Într-adevăr, cele două mostre pe care le-ai enumerat sunt chiar grave, mi-au venit și mie alte atâtea în minte, pe aceeași linie: \"anormalitatea ca normalitate și imoralitatea ca dezinhibare\". Mimetism sau pur și simplu prostie? Goană după rating sau pur și simplu dispreț față de telespectatori? Sunt curios câte ore își vor mai petrece românii în fața micului ecran peste vreo 10 ani, dac-o ținem tot așa...

O interesanta pozitionare intre extreme. In fond, reclamele au parcurs acelasi drum de la comunismul sinistru la capitalismul tipător de azi si ele nu sunt decat o reflectare a societatii, impartita pe target-urile de care vorbeai: pentru unii pampersi, pentru altii rachiu ieftin, pentru altii automobile de lux. Totusi, nu pot fi de acord cu NIVELAREA LA CEL MAI JOS NIVEL, dupa teoria lui Stalin, ca lanul de grau, ca sa fie la aceeasi inaltime, trebuie taiat la nivelul celui mai scund spic. Reclamele pot forma opinii, convingeri, reflexe, au o penetrarea extraordinara la nivelul copiilor. Ceea ce pare o jucarie poate fi o arma.

Carmen, o întâlnire memorabilă, noroc cu trimiterea de pe prima pagină! O lirică învăluitoare; fluiditate, curgere \"uleioasă\" a versurilor. Imagini care nu apar brusc în \"cadru\", pentru a violenta retina, ci vin din fundal într-un fel de \"fade\", dispărând la fel, gradat, pentru a face loc altora, într-un fel de ștafetă a efectelor care ține mereu trează atenția cititorului. Erudiție? Da, însă discretă, nume și referințe dozate cu bun simț, fericit integrate textului. Ai marele talent de a închega o structură coerentă, îmbinând \"pietre\" atât de disparate la prima vedere (Scarlet, Rhett, alături de licențiatul... din versul următor, chiar și mult discutatul \"copil negativ\", care m-ar fi deranjat oriunde altundeva în afara acestui decor pe care l-ai aranjat într-o manieră de regizor profesionist).
Șlefuirea pietrelor mozaicului multicolor, iată o artă pentru care merită să mai scormonesc în bocceaua cu steluțe, de care am uitat de ceva vreme.