Gherghei Iulia

Iarna asta îmi leagă cărămizi de suflet Mă scufund în pătura norilor Gri, umed, rece Vată de sticlă-n plămâni Scârțâie geru' în genunchi Articulațiile fericirii și-au aflat obștescul

Erau vremuri când jinduiam După marile pasiuni și anticipam suferința Îmi permiteam să dau definiții Durerii Nerozie Acum când fiecare dimineața E inundată de icnete Când paralizată ca un

Îngerul a șoptit: Lumina! Sa fie lumina! Își șoptește în dumnezeiasca-i ureche Să fie vânt să-mi zvânte lacrima... .... Ce călătorie fantastica am făcut... De la un grăunte de nisip la raiul

Voi aștepta până când întunericul își va răsuci rădăcinile în pământul privirilor sorbite de vânt Ca o mângâiere mă voi întinde între suprafețele pupilei uscate de vise Îmi voi stoarce un

Ura omului alungat Din cetatea inimii mele Îmi va fi umbră Mai fidelă decât umbra mea Va creste în întuneric Cu fiecare impas în care mă voi afla Și se va tupila vestejită De cate ori

Fir-ar! Fir-ar.... Se supără copila Păpușii nu-i vine pantoful Rochița roz nu merge la poșeta verde Supărare mare Zâmbesc Sunt liniștită se joacă Acolo în camera ei Și-a construit

Despre un părinte beteag sufletește Mi s-a golit sufletul de amintirea lui Îmi tot spun că n-a lăsat urme Poa' să și moară acum! Nici că îmi pasă! S-a dizolvat, evaporat Praf pe o

Întoarcere Vino acasă mamă Aici soarele strălucește Altfel Lacrima în vin se preface Vino acasă Mai fericită, mai plină de lumină Adu-ne surâsul tău În globuri pentru pom Să se

Pe nisip O casă pe care marea se ridică își construiește metaforele albe izbind în gândurile noastre Va reuși să ne transforme carapacea? Mai arși de focul dintre palme Nemângâiați ne vom

În aer Se simte în aer În vântul acesta ce gâdilă mângâie, alină degeratul suflet Se simte în aer Nările adulmecă Se dezgheață pustiitul ochi Și totul prinde culoare Se simte în

S-ar putea S-ar putea undeva să existe o rană În centrul de unde iese izvorul S-ar putea ca sufletul să se coaguleze Până la măduvă Și dincolo de ferestrele mângâiate de soare Întâmplarea să

De jale mi-a înțepenit sufletul vertijul îmi este a doua natura mestec, vorbesc, amețesc... într-o râna sfârșesc când o sa-ți dai jos „gâtiera” e întrebarea ce-mi răsună întruna-n urechi de

Rugăciune Am dansat cu tălpile în flăcări Adulmecând Pielea mea sfârâind Sângele meu Astfel Era mai roșu Mai timid Pietrele aveau rost În drama aceasta de sfânt Ne sfidau cu cântecul

Jocul De-a Mortu’ Viu -jurnal- Mai întâi n-am mai avut picioare Doar o imensa Amorțeală Și Neputința Mă sufoca Mă enerva Toți își puneau miere în voci Condamnarea li se prelingea Pe

19 octombrie 1995 De vreme ce aerul Ne mai mângâie Și frunza ne gâdilă ochiul Și mărul își sticlește mireasma Propun să uităm Să uităm că în fiece gură de aer Se lăfăie letala otravă Să

Praf de stea Viitorul conține o literă care se repetă Pană la urmă Totul e o repetiție infernală Oglindită în miliarde de stropi Buclă după buclă Construim spirala unui A.D.N. Din praf de

Îndemn 21.12.1989 Trăim mai orbi ca cerșetorii din biserici Cei ce cerșesc a zilei firmituri Mai orbi și mărginiți de propria zăbala Decât o vită in grajdul ei Trăim târșind un stârv

Ploaia pătrunde Pe pielea mea sunt dâre lungi mirosuri tari... Beția stă în fulger Dă-mi buzele tale să le strecor licoarea Amarul unui dinte înfipt adânc în carne

Mucegaiuri cotidiene Putred și putrezi Ne trezim cu încă o dimineață Și ne întrebăm Cum s-o fărâmițăm Mai putrezi spre prânz Cu burdihane otrăvite Cu râgâitul între nări Ne întoarcem

Privesc zi de zi cerul așteptând să-mi vorbească Și tace... Îmi picură în ochi otrăvuri albastre Simt cum mă prefac într-un șarpe incapabil să zboare doar să târască cu el minunea

Vis Am împărțit un vis în două Semințele rodeau amurgul iar setea fructului Era amară Am înțeles tristețea Ca pe un fruct În ruginirea toamnei Departe de mine iubirea Melancolia

Nerozie Anestezie Artroză Erau vremuri când jinduiam după marile pasiuni, anticipam suferința... Îmi permiteam să dau definiții durerii Nerozie Acum când fiecare dimineață E inundată de

In sfârșit Povestea oaselor noastre așteaptă să fie citita Din păcate nimeni nu va simți nevoia să  afle Banala înșiruire de întâmplări pe lângă care am trecut Triști dinozaurii ne relatează