gherghe adriana

Draga mea, iti recomand sa citesti cateva vieti de sfinti, oameni pacatosi printre ei, ce au reusit sa indeplineasca voia lui Dumnezeu, sau oameni fara de pacat dintru inceput, care s-au luptat cu instinctele si le-au infrant( vezi vietile sf. Vasile cel Mare si Grigorie Teologul, ei insisi prieteni buni.

...si ce-a mai ramas de iubit, Gabriel? Stii, are Stefan B. jr. un cantec:`viata e frumoasa...si cand apare inevitabil ea...`Poate ca n-a aparut...atunci vei invata sa iubesti si sa scrii frumos despre primavara si toamna si despre soarta asta `ce-aduce cand soare, cand ploi`.Desi versurile sunt triste, razbate dinspre ele o irezistibila atractie spre tot ce spui ca urasti. Si, da, imi amintesc cum si mie imi spunea candva un prieten ca intotdeauna soarele straluceste mai frumos dupa ploaie...Sa stii ca nu-i prea cred pe cei care arunca mereu cu pietre in viata, fiindca viata noastra inseamna, de multe ori, o multime de alegeri personale, dincolo de drumurile pe care ne imping altii, dar ti-am citit biografia. Numai bine!

...in sfarsit o poezie cantec...credeam ca aici n-am sa gasesc asa ceva...prilej de bucurie...e mare lucru ca un suflet sa reuseasca prin cuvinte sa lase in urma un suras, o stralucire in ochi si o tresarire in inima altcuiva...

...daca proza se numeste poezie, cum sa mai scriem ca sa se poata numi si poezie? ma uimesc textele poetilor tineri in care se straduiesc sa chinuie cuvintele, dar...unde este sensul, mesajul, trairea...bucuria...emotia...n-a mai ramas in lume decat cenusiu despre care sa scriem atat de cenusiu?..dar speranta?, dar tristetea de moarte a sufletului pe care poetii o leganau in versul celor mai dumnezeiesti cantece?..unde este cantecul din poezie?...sa fie de vina postmodernismul?...asta inseamna sa fii artist la indigo?...si cum ramane cu originalitatea, cu divinul fiintei noastre, care este unic si ne obliga sa fim noi insine, semanand cu altii, dar unici totodata, in fiece exprimare a dorului nostru dupa infinit...

nu vreau sa-l comentez din punct de vedere literar, doar ca impresie desprinsa din concluziile autorului, care are un atu: priveste in jurul lui, este ceva...dar...te-ai intrebat de ce femeile nu mai indoaie genunchii cu eleganta? multi spun ca traim in secolul vitezei si nu mai avem timp pentru gesturi galante, in special femeile casatorite, cu copii, serviciu...aleg tot mai des adidasii, blugii si, ca vor sau nu, graba...dar fii mai atent, sunt multe femei frumoase, ar avea nevoie doar de ceva timp doar pentru ele, de o suma de bani, ascunsa in portofel, doar pentru ele...de un strop de educatie in domeniu...cred eu. fii fericit, romancele sunt totusi femei frumoase...

Eu, deocamdata, ma plimb prin lumea voastra..Inca nu este si a mea...Nu stiu daca sunt impresionabila usor sau greu, dar poezia mi-a placut...Atata doar ca doresc sa adaug: pe Dumnezeu ni-L putem inchipui atat de usor. Este de ajuns sa credem, sa-L visam, sa-L iubim...Si cate infatisari minunate nu are Dumnezeu...E o minune ascunsa in fiece fiinta sau lucru din preajma noastra...Cum spune psalmistul: minunat este Dumnezeu in toate lucrurile sale. Si inca ceva: mi-a fost drag sa intalnesc un poet sensibil...Dur? Poate nu sunt decat o versificatoare, dar cred ca un artist adevarat creeaza nu ca sa fie pe placul cuiva, sa copieze pe cineva...Scrie cum simte, scrie, cum zicea Petre Tutea, sa reflecte si el prin harul lui `petece de transcendenta`. Scrie cum simti, draga Bogdan, si vei fi impacat. Adriana