nu știi ce să faci mai întâi, știi ce a visat copilul

pătura avea un miros greu, nesomnul din ea, încărcătura de umbre, infecția care macera încet-încet carnea, nici nu avea importanță de unde ieșeau toate mirosurile în noaptea aceea stranie, ceva transformă brusc lucrurile, nu le mai poți strânge în jurul tău, te separi, te îndepărtezi, afară doar briza, slujba de sfântul pantelimon, nu știi ce să faci mai întâi - să cureți sau să dispari. a doua poate fi amânată, începi să iei la curățat camera de copil, mereu faci să devină totul posibil și, când simți pericolul, prinzi bine în cuie obloanele, cauți sub leagăn, acolo se strâng coropișnițe, copilul visează urât, nu se trezește la timp - hai, strivește-le odată, să dispară. arunci pătura de pe tine, cu furia unui nedreptățit care-ar zdrobi orice instanță care-l supune, îl umilește, o îndeși într-un sac, o duci la pubelă, dai foc, mirosul îți intră în haine, în păr, copilul din leagăn nu a știut niciodată cum se adună în jur tot fumul, aeriseai întruna, aeriseai și aromai casa cu gardenie, busuioc. de sfântul pantelimon se nuntiseră ei, fetița le-a purtat inelele în vis, cine să mai știe astăzi de ce se ridica nopțile în mijlocul patului, privea în jur, căuta insectele din cameră, prin toate colțurile, nu se liniștea decât când podeaua, pereții, ferestrele erau acoperite de un luciu viu, se așeza lângă sobă, amesteca în jăratec și plângea, tăcută, avea să se piardă un inel, mult prea devreme, mult prea absurd.

constanța, 26-27 iulie, noaptea