Degeaba este soare in văi și pe câmpii,
Degeaba strălucește-n reflexe aurii,
Nemesis stăpânește gândirea mea fierbinte,
Vulcanul ce nu poate erupe în cuvinte.
Afară bate vântul; în mine e
Ești umbră sau ești soare
Când treci pe dinainte-mi
Așa nepăsătoare?
Un ocean de patimi
Tu ai stârnit în mine,
Amare mii de lacrimi...
Și visuri de iubire
Când mă priveai agale
Chemarea
Mergeam întruna,ne-ncetat,
Nemaivăzând nimic în jur –
Coșciugul ei – unic contur –
Lucea-n gându-mi întunecat.
O ceață grea ca de granit
Îmi stăpânea ființa toată –
Povara ei ne-duplecată
Mă
Departe,departe
Pe aripi de șoapte
Pe murmur de gânduri
Ce trec rânduri-rânduri
Spre tainice plaiuri
Spre-ntinsele raiuri
De valuri de nouri
De calde ecouri
Pe raza de soare
Ce-adesea
Un fir de vânt abia simțit
Pătrunse-n camera toridă;
Pe creanga verde o omidă
Privea eternul asfințit.
Culori născute din nimic
Cădeau pe geamul incolor;
Pe boltă sus un singur nor
Plutea
Plecat-am de departe
Ca să ajung la tine
Trecut-am culmi inalte
Trecut-am și mări line
În zbor de păsări rare
Pe-aripi de gânduri pline
Urmând lunga cărare
Cu
Un soare roșu de văpaie
Străpunge-a dimineții umbră;
Scăpând din palida penumbră,
Irupe lumina bălaie.
Pe-al mării chip ca de smarald
Se nasc scântei nenumărate,
Iar valuri mici,
GC