Rugă către Nemesis
Degeaba este soare in văi și pe câmpii, Degeaba strălucește-n reflexe aurii, Nemesis stăpânește gândirea mea fierbinte, Vulcanul ce nu poate erupe în cuvinte. Afară bate vântul; în mine e
Raze de umbră...
Ești umbră sau ești soare Când treci pe dinainte-mi Așa nepăsătoare? Un ocean de patimi Tu ai stârnit în mine, Amare mii de lacrimi... Și visuri de iubire Când mă priveai agale Chemarea
Pustiu
Mergeam întruna,ne-ncetat, Nemaivăzând nimic în jur – Coșciugul ei – unic contur – Lucea-n gându-mi întunecat. O ceață grea ca de granit Îmi stăpânea ființa toată – Povara ei ne-duplecată Mă
Departe,departe…
Departe,departe Pe aripi de șoapte Pe murmur de gânduri Ce trec rânduri-rânduri Spre tainice plaiuri Spre-ntinsele raiuri De valuri de nouri De calde ecouri Pe raza de soare Ce-adesea
Zbor
Un fir de vânt abia simțit Pătrunse-n camera toridă; Pe creanga verde o omidă Privea eternul asfințit. Culori născute din nimic Cădeau pe geamul incolor; Pe boltă sus un singur nor Plutea
Spre tine...
Plecat-am de departe Ca să ajung la tine Trecut-am culmi inalte Trecut-am și mări line În zbor de păsări rare Pe-aripi de gânduri pline Urmând lunga cărare Cu
Purtați de val
Un soare roșu de văpaie Străpunge-a dimineții umbră; Scăpând din palida penumbră, Irupe lumina bălaie. Pe-al mării chip ca de smarald Se nasc scântei nenumărate, Iar valuri mici,
