Panta rhei
Panta rhei Motto: Fugit irreparabile tempus. Vergiliu, Georgicele Când ești copil, te vrei a fi Mai mare și numai cu-o zi; Însă când ești deja matur, Cu ani mai mulți și părul sur, Te uiți
Lehamite
Lehamite S-a săturat poporul de-atâția maimuțoi, Ce își expun ideea prin târguri și prin piețe, Învăluindu-și vorba-n mac-mac-uri de rățoi, Care, cu gușa plină, încearcă să ne-nvețe Că astă
Exerciţii de respiraţie
Nu ţin neapărat să fiu un nume, Iar la posteritate nu aspir; Ce îmi doresc, în schimb, pe astă lume E ca, din când în când, să mai respir. Şi ca să nu vă dau prilej de hulă, Că şi de-aţi face-o,
TANDA ȘI MANDA
Motto: Vă salut cu frenezie, Bâțâind din pălărie. S-adună Tanda cu Manda, Să combată propaganda; Să declare fiecare Tot, pe inimă, ce are. Tanda, -n general, îi spune Cum, pe ea, o indispune Când
Sonetul lumii în care trăim
Sonetul lumii în care trăim E-o lume perfidă în noi, Și noi ctitorim acea lume, Îi punem la bază eroi, Și-n vârf măscărici de renume; E-o lume murdară în noi, Și noi tolerăm acea
La Judecata de Apoi
- De unde luat-ai, Iuda, banul De frânghie? Ne spui tu oare? Răspunde Iscarioteanul: - Păi… din vânzări anterioare.
Câinele și cățeii
Specialist în mascarade Și în lătratul foarte tare, Samson și-a zis: Tu masca rade Și ține o lecție în care Vorbești griveilor pe șleau Despre morala cea câinească, Ce ar trebui să
A t a v i s m
Cândva, demult, la mine-n sat, A fost ca ieri, a fost odată, Venea, cu ursul antrenat, Ursaru, -n mână cu o cioată; Și-n pas vioi, pe lângă el, Fudul, să-l vadă asistența, Pășea un țanțoș
Sfârșit previzibil
A dat din el orice – și duh și ură – Și tot mai dă, fiindcă n-a secat; Dar lumea rea l-a și catalogat Cum că ar fi deja o secătură.
Ultima dorință a Cetățeanului turmentat
Vă spun azi, prieteni, eu vreau să mă-nec În whisky, în țuică și-n votcă; Și-n urmă, pe valuri de aburi să plec Iar leagăn să-mi fie o lotcă. Apoi să colind ca-ntr-un pelerinaj, Cu voi,
Îngrijorare
E-atâta prostie pe lume Și-atâtea mai am de trăit, Încât urmăresc îngrozit Grămada ce o să se-nsume; Iar ce vă spun eu nu-i eroare, Că n-am ostenit să-i socot Pe cei ce-i mai doare în
Sfatul medicului
Îți dau povața mea precisă: Ca plombele să nu îți sară, Tu gura să o ții închisă De câte ori cobori o scară.
De facto
Derută-i la distilerie, De-aceea nici nu mă mai mir că Primesc minciuna drept tărie, Iar adevărul ca poșircă.
Cotidiană
Bărbați, femei cu fețe pale Și-un vânt bătând cu repezi pale, Parlamentari lansând baloane, Scotocitori de tomberoane Și câini potrivnici ce le stau în cale; Copii ținându-se de
