Suflă mâncătorul de zăpadă și dezvelește chelia colinei, aburindă
În sufletele primitive răsare vechea astenie,
Iubitei îi surprind din nou privirea vidă,
Și altfel intelectul meu – mai evoluat,
Sticla mea de whiskey îmi dizolvă mintea și-o varsă în stomac,
Din stomac în maț – din maț în vezică – din vezică-n budă (și-un pic pe capac),
Mintea mea se scurge biata, din apa budei în
A fost odata un pitic. Acum
privirea lui fărâmată-n cioburi,
zace alungită pe pereții igrasioși și plini de scorburi.
Auzul său infundat în fundul capului,
unde azi trăiește o familie de
