Sticla mea de whiskey îmi dizolvă mintea și-o varsă în stomac,
Din stomac în maț – din maț în vezică – din vezică-n budă (și-un pic pe capac),
Mintea mea se scurge biata, din apa budei în
Suflă mâncătorul de zăpadă și dezvelește chelia colinei, aburindă
În sufletele primitive răsare vechea astenie,
Iubitei îi surprind din nou privirea vidă,
Și altfel intelectul meu – mai evoluat,
A fost odata un pitic. Acum
privirea lui fărâmată-n cioburi,
zace alungită pe pereții igrasioși și plini de scorburi.
Auzul său infundat în fundul capului,
unde azi trăiește o familie de
