Concepție contraceptivă

Chindie, dobitocul, nu era prost deloc și totuși avea un ghinion la femei, ceva teribil! Haz avea, curățel era… ba chiar, exceptând înălțimea și nasul coroiat, puteai spune că e un băiat frumușel, poate un pic adus de spate, în rest, nouă cel puțin, ni se părea ok. Parșiv, alunecos și cinic, avea prostul obicei să se dea la glume proaste cu oricine, iar pe Piticu îi picase de cum îl acceptasem în gașcă, mai ales că găsise teren fertil: ăsta era mutulică prin definiție și le-nghițea cu lopata. Se mai supăra el din când în când, dar ne erau dragi amândoi și țineau toți să nu se spargă cotețul, mai ales că tandemul Chindie-Piticu juca la categoria grea în materie de bășcălie numai privindu-i. Ne întrebam adeseori: „mă!... ce-are ăsta de fug toate gagicile de el, ca de alte alea? Zici că-s vorbite între ele…”. Apărarea standard pe care i-o trântea Piticu, retur de câte ori era atacat, se baza exact pe faptul că nu știu cum naiba se făcea, dar Scurtătura avea în permanență coadă după el și nu vreo nașparletă, ci numai frumuseți. Asta-l enerva la culme pe Chindie, mai ales că de la un timp, Cleo, după care Înălțimea Sa era leșinat, începuse aproape ostentativ să-i facă gene lungi tocmai Jumătății de Buletin, iar mutu: pas! Deja, mai avea un pic Chindie și se transforma în omul păianjen, suindu-se pe propriul perete de nervi. Nici noi nu mai înțelegeam nimic, începusem chiar să ne punem problema dacă nu cumva, ceva, undeva, e pe dos. Șoșonu, sosia de vară și siamezul de-mprumut a lu’ Păsărilă, ne tot asigura să nu ne ducă gândul: „vedeți-vă bre de treabă! Cuierul e disperat după țoale de motorete”. Alta trebuia să fie manevra și chiar începuse să ne zgârie pe creier că nu-i dădeam de cap. De câte ori scormoneam câte ceva prin garderoba mansardată de la 1,90, ne servea turnul de control numai avioane: „să mor eu dacă n-am făcut-o p-aia, p-aia” și, de unde? Numai soto, cu balele-n Achile îl vedeam și cu periscopul pe toate, dar degeaba. Ne-am sucit noi pe toate părțile și-am decretat: „Șoșoane, pe tine pică! La a’ mai prima când se tilardesc ai tăi de-acasă, dai ceaiul de pork, îl inviți pe Chindie, pe Piticu și pe… Cleo de serviciu, dar cu vreo două ore mai devreme. Când venim și noi, te ceri afară cu Piticu la un poker în bucătărie, să-i lăsăm singuri. Mai ai, sper, gaura aia în perete prin care ne uitam când făcea soră-ta baie…” „e-acolo!”. A venit și ziua mult așteptată. Scenariu’ s-a derulat la fix: nici nu ne-am cărăbănit bine din sufragerie la cartotecă, că s-a și auzit ușa de la baie, pe mare blat. Ne-am scurs în vârful picioarelor la găurica „top secret”, îmbulzindu-ne care să vadă primul. Beneficiind de avantajul înălțimii, Piticu a fost norocosul. Ãștilalți ne-am consolat cu paharele pe perete într-o liniște deplină. Nu știu ce-a văzut Piticu, dar știu ce-am auzit noi: - A, nu! Asta, nu! - Alta n-am! - Mai bine mă duc cu Piticu… cam tot atât e, dar măcar a lui e dreaptă… S-au auzit o grămadă de cioburi în bucătărie…, iar Piticu s-a făcut mic de tot, cu pălmuțele aferente după ceafă. L-am premiat toți, inclusiv Chindie, aruncându-ne discret la toate cacealmalele… în fond, devenise șeful nostru: exacerbat de respectat.