Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

\"Chi-rik\"

3 min lectură·
Mediu
Vă întrebați desigur, ce-nseamnă : \"chi-rik\"? Ei bine, noțiunea, \"adoptată\" ulterior ca fiind fundamentală, am auzit-o prima oară la Peg. Peg era un korean mic de înălțime, durduliu, curios și simpatic, atât de handicapat, încât devenise fără voia lui un mare înțelept. Băiatul ăsta, angajat probabil de un sistem social multifuncțional și eficient, pe post de asistent asistat, era de fapt un \"lasă-l și pe el să fie, că nu face rău la nimeni\" și, deși nu avea o sarcină precisă, ignorat pentru capacitățile lui (necunoscute de altfel), era o plăcere să lucrezi cu el, fiind un tip altruist, chiar amuzant în ciuda complexelor, și orice-ar fi făcut, era \"omul potrivit la locul potrivit\". Nu-l controla nimeni, niciodată. N-ar fi avut de ce, cunoscută fiind starea lui aparent iresponsabilă, și chiar dacă ar fi greșit ceva, n-ai fi putut să te superi pe el datorită conjuncturii. Practic, nu avea nici un fel de responsabilități, motiv pentru care noi ăștialalți ne foloseam de abilitățile lui ascunse, pe post de ajutor, să ne rezolvam obligațiile noastre zilnice rapid, rezervându-ne astfel timp prețios altor îndeletniciri serioase cum ar fi netul, sau somnul... extrem de limitat. Aflați fiind acolo la o specializare, o mână de români, făcusem o adevărată pasiune în timpul liber să hackerim o groază de chestii într-un sistem asiatic complicat, sucit, mult mai evoluat ca la noi, dar destul de slab protejat ( probabil nu aveau motive...români erau destul de puțini p-acolo ), astfel încât într-una din zile am dat peste o bază de date software, de care n-ai fi putut să te lipesti decât cu bani grei, sau ca angajat al firmei respective la nivel superior, având la dispoziție o gramadă de chei și parole păzite evident de o maximă confidențialitate, encriptate într-un asemenea hal cum nu mai văzusem, încât o echipă întreagă ( cu koreeni cu tot - îi stricasem și p-ăia ) fusese pusă cu botul pe labe. Spărsesem cam tot până acolo, eram la ultimul lacăt, la serverul \"admin-ului\", un necunoscut evident cu mulți bani pentru că-și permisese un anti-hacker în 64 de biți (chestie de-abia apărută), de care n-am fi trecut probabil în ani de zile, și stăteam toți cu buza umflată uitându-ne lung la un dublu pentagon înfipt într-un băț (ca o acadea lângă care nu puteam decât să salivăm), ceva de tipul (?-?-?-?-?) * [?-?-?-?-?]-|\"?\"|, un 2-2-2-3-2 suprapus, fără nici o șansă. Peg terminase de spălat pe jos și se uita la noi cam de vreo jumătate de oră cum ne iesea fum din creieri, cu ochii în monitor. De felul lui, era un tip mucalit și nu-ți vorbea decât dacă-l întrebai ceva în mod expres, dar atunci l-am auzit prima oară vorbind neîntrebat : -\"CI-KI-RI-CHI-KI \" Un amic korean s-a năpustit la tastatură... Aia era parola!!! Nu ne venea să credem!... L-am întrebat pe Peg bâlbâindu-ne : -Cum?..de unde ai știut?? Ne-a răspuns scurt și sec: -\"Chi-rik\"!... după care s-a apucat indiferent să decojească o banană... Actualmente, \"face curat\", cred, la unul din centrele militare de informare din Seoul.
0134726
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
506
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Ghejan Andrei. “\"Chi-rik\".” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ghejan-andrei/proza/163898/chi-rik

Comentarii (13)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@luana-zosmerLZluana zosmer
Misto de tot.numa cine-i i-a vizitat cu adevarat pe coreeni stie insa cit e si de adevarat.Mi-a placut mult.
0
@ghejan-andreiGAGhejan Andrei
Mersi de vizita Luana. Sincer sa fiu, 7 luni cat am stat acolo, mi-a iesit prin piele. Oricum, am invatat sa privesc oblic...si nu e chiar usor)))
0
Oblic sau nu, tot te-ai ales cu ceva de pe urma lui Peg.
Banuiesc ca numele lui nu are lagatura cu martoaga aia din povesti, care dupa ce bea jaratic se transforma in PEG-AS.
Stii am vazut un film cu karate, un pusti trebuia sa invete nu stiu ce chestie si cand maestru i-a dat o matura si i-a artat miscarea s-a suparat. Tu ti-ai facut specializarea in hackerit sau te-au chemat sa-ti implanteze Peg un cip?
0
@ghejan-andreiGAGhejan Andrei
Mihaela Visalon.
Stii, apropos de chestia asta, am mai cunoscut odata un tip care daca citea un ziar, putea sa-l reproduca cu exactitate, memorand fiecare cuvintel. Daca stateai insa de vorba cu el, simteai ca ceva nu e in regula, dar, necunoscute sunt caile Domnului. Incredibil, nu ?
Cat despre ungureasca mea, pot sa-ti spun doar atat:
\"jos sub nucuri oriase,
Gruia odormise,
dorme ca un copilase,
leghenat de vise...\"

Cu drag, mi-ar face placere sa-ti pot oferi mai mult
0
@ben-amiBABen Ami
daca e \"adevarata\" inseamna ca n-o sa ma mai gandesc la ce mi-a spus o fatuca, odata, parca tare demult... \"am venit pentru ca am visat c-o sa ne intalnim aici\".
pai da, normal ca nu s-a maritat cu mine, ce credeati?
concisa, atat cat trebuie, chiar pilda!
sa ne recitim cu bine. :)
0
@ghejan-andreiGAGhejan Andrei
Ben Ami.
Daca exista undeva o logica, atunci oglinda (asimilata \"I\") din grupul \"RI\", desparte \"carnalul\" parolei pentagonale
\"CI-KI-RI-CHI-KI \" in \"CHI-RIK, lasand la dreapta virtualul si la stanga realul. Oglinda, sugerata de dublul pentagon, pune in evidenta grupurile de litere (varfuri de pentagon) :
C-K-R-C-K, pentru iluzoriu pentagon (masca- imaginea in oglinda), respectiv grupul de litere [I-I-I-I-I], sprijinit pe suportul \"H\" (-1)!, intuitiv.
Restul este doar \"Domino\".
Cu drag, mersi de vizita.
0
@ghejan-andreiGAGhejan Andrei
Spin
*Reteta moderna in encriptarea dinamica

Rotirea, \"spin\" in engleza, este ultima gaselnita in materie de encriptare dinamica.
Sa presupunem pentru un moment ca un cerc circumscrie un poligon regulat cu \"n\" laturi.
Punctelor rezultate din intersectarea celor doua figuri geometrice, le dam doar valorile reprezentand sistemul binar, respectiv \"0\" si \"1\", intr-o ordine prestabilita reprezentand o informatie fixa, (o parola daca doriti), dar le atribuim ulterior un caracter dinamic prin rotirea acestora odata cu cercul (asimilat multime pe circumferinta lui), astfel incat datorita caracterului regulat al poligonului, in punctele de intersectie informatia initiala (per element) suporta sau nu modificare, dar sigur informatia initiala (privita in ansamblu), devine cu totul alta, ca un cifru in permanenta schimbare. Exemplu:
O parola de tipul ( * * * * * * * ), deci 7 caractere, transpusa in sistem binar, ar putea avea forma 100011001011100101000010, deci un poligon regulat cu 24 de laturi, deci si 24 de varfuri care intersecteaza cercul. Dam acestor puncte atributul de miscare (d.e. in sens orar), o treapta, deci (+1)!, rotind cercul spre dreapta si pastrand poligonul fix, astfel incat tot lantul de cifre ocupa o noua pozitie in punctele de intersectie, rezultand astfel : 010001100101110010100001, deci o cu totul alta configuratie binara, reprezentand (ipotetic) o alta informatie prin decriptare, sau chiar o aberatie. Remarcam schimbarea elementelor care configureaza informatia initiala, astfel : 1=0, 0=1, 0=0, 0=0, s.a. m.d.. Daca am roti circumferinta doua trepte (+2)!, am obtine :
101000110010111001010000, o noua semnificatie, poate cu sens, inducand astfel in eroare decriptologul, care banuie doar ca a descoperit parola. Cu cat numarul de caractere intial este mai mare, cu atat timpul de analiza \"false\"- \"true\" se mareste, dar, paradoxal, variantele \"true\", singurele interesante, se micsoreaza. Statistic s-a demonstrat ca grupurile de 7 caractere initiale, sunt cele mai greu de descoperit. Pe acest principiu, se recomanda in special la numele retelelor, una din portile teribile de intrare in sfera IP dinamic, folosirea grupelor de 7, iar in cascada, sau cu oglinda, cu atat mai protejate ; cele de 5, chiar in cascada, folosite pana nu demult chiar de companii mari, fiind la ora actuala victime sigure.
0
Ce facultate trebuie sa fac ca descifrez n.a.? Nu ai cumva si o schita, sau o urmare.... Nu stiu de ce da, eu simt ca de aici poate sa iasa un roman de citit la gura athanorului in timp ce fierbe piatra filosofala.
Gand bun,Carmen
0
@ghejan-andreiGAGhejan Andrei
Iar eu, Carmen, de cate ori iti citesc lucrarile, imi dau seama cat de putine stiu. Asa ca ma tem, situatia e cu totul invers. Oricum, faptul ca nu mi-este permisa ilustrarea html, face ca multe din textele mele sa nu poata fi publicate.
Nu-i nimic...mai asteptam)))
Cu drag, sper sa ne cunoastem intr-o zi, nu numai virtual...
0
@ghejan-andreiGAGhejan Andrei
Erata! < nu-mi >
0
Daca vrei pot sa ma deghizez eu in postator. Trimite-mi imaginile la carmen.visalon@gmail.com
0
@ghejan-andreiGAGhejan Andrei
Ok . Carmen, cu multumirile de rigoare, iti promit de azi vom colabora mult mai mult. Sunt impresionat. Sper sa nu raman dator. adresa mea de mail este roaentertainment@gmail.com
Cam peste 3 ore voi intra din nou, poate reusim sa vorbim pe google talk.
0
@luana-zosmerLZluana zosmer
Andrei, daca nar fi avut tendinta sa ma si hraneasca treceam peste restul de impedimente.Istoria lor m-a pus asa de rau pe ginduri c-am devenit vegetariana de ocazie.proza ta-i descie perfect.Daca ai de gind sa hotarasti ceva cu unul din ei tre sa hotarasca altul de mai sus,pina la urma hotaraste femeia de serviciu.cind nu spioneaza.da-n vietnam e mai rau.
h
0