Poezie
Hiena
1 min lectură·
Mediu
O hienă flamândă, prea slabă să poată
Să stingă preafoamea c-o gură de apă,
Ca o umbră adâncă ce sfidează lumina,
Iși ceart-o privire aruncată aiurea:
\"Sunt un capăt de ață...un sul întrerupt
Într-un colț ce se vrea a fi nevăzut,
Și-acum dintr-o dată în față-mi apare
Ciutița asta în două picioare\"
Întinde o gheară și-o trage-napoi,
Tremurând doar de pofta rămasă în toi,
Și frica de-o lege străbună ca timpul
Ce iartă doar visul, nu fapta, nici gândul
Încearc-o povară și grea și amară
Încălcând chiar cu gândul chemarea primară
Căci ochii o văd, iar inima cere,
Dar colții rămas-au fără putere
Și chiar de-ar avea înc-un dram, sau un strop,
Prada cea vie s-a născut cu noroc,
Căci mintea-i lucrează și saltul stopează
Nu-s locuri la masa ce încă-și visează
Și pleacă agale, pășind rătăcit
Pe drumul pe care nici n-a venit,
Mai slabă c-o zi, animal hămesit,
Certându-și privirea lacom-bigamă:
\"Mai bine eram...vegetariană\"
002755
0