Ghe. C-tin Orghici

„În fiece dimineață, o antilopă se trezește în Africa și în fiece zi știe că trebuie să alerge mai repede decât leul dacă nu vrea fie mâncată, ca a doua zi să se gândească la a doua zi. În fiece

Cât din ce sunt este o reflexie a celorlalți? Cât din mine, din ce știu și ce fac este al meu sau cât a celor ce ne înconjoară? Pot fi eu însumi identitate separată, fără a fi avut un maestru

Mai tot timpul revine, de parcă-i desprinsă din iarna ce trece. Primăvăratică sparge-n zăgazuri de gheață. Spun mai tot timpul, deoarece uneori nu-i aud bătaia ca de ceasornic, alteori….?!? Chiar

Trăiesc prea rapid…zilele au uneori măsura orelor, iar orele par de cele mai multe ori minute. Mă mistui; jarul timpului îmi arde chipul înnegrit de cenușa unui Phoenix renăscut din arderile zilelor

În bătrâna Anglie exista oarecând obiceiul ca străjerul din turn să vestească trecerea orelor. Liniștea nopților amplifica glasul vestitorului, făcându-l mai puternic. Astfel încât să dea celor ce-l

Oare de ce ? Interogație uzuală, cotidină formă de a întreba. Murphy-logică antologie a figurinelor geometrice, cuprinsul unei banale propoziții, supoziție banală ? Uneori nechezol de cunoaștere.

Ambiguu inserată în pagini de ziare, aruncată parcă undeva între alte coloane, am zărit o știre. Spun bine “zărit” deoarece acea coloană era pusă de parcă nici nu s-ar fi dorit citită, ci doar așa,

Timpi și timpuri, distanțe între aproape și departe, puncte de reper ale vieții, început, prezent și în cele din urmă trecut. Îmbătrânesc cu zi ce trece (o simt din cauza reumantismului și a

Totul e alb , a nins totul și toate sunt acoperite de culuoarea purității. Alb, alb și negru, negri și albi. Înalbiți de zăpada ce acoperă până și negrul asfalt. Negru, da negrul fum

Uneori aș strânge toată lumea în brațe, alteori nu mă împac nici cu mine și strig la toți ca să tacă, să nu aud decât natura vorbind. Difernențe. De ce, de zile, de ore? Atunci îmi vine să

Amintirile-mi vin și pleacă, prin ele retrăiesc clipe trăite mai recent sau mai demult. Amintirile-mi redau stări pe care cândva le-am trăit, refăcând în șiragul de mărgele a timpului, zilele

Adevărul. Ce este adevărul, poate fi definit? Pot spune mai mulți oameni adevărul, zicând fiecare că are dreptate? Spunând realitați diferite, convergând fiecare realității, dar separat. Poate

Atât de tare îmi este dor de vara care a trecut, de sunetul pașilor tăi îmi este tare dor. Mă doare atât de tare dorul încât îmi vine să fug desculț prin ploia care-n valuri curge, să-mi

Salutul meu ție, celui ce vei citi aceste rânduri; te salut și te compătimesc. Salutul meu îți este adresat, deoarece salutar este faptul că mai vrei să și citești, totodată, te compătimesc pentru

Bună ziua. Al treilea război s-a terminat, noi suntem cei ce aducem pacea. Așa poate vor zice câștigătorii celei de a treia conflagrații. Dar ce va rămâne din noi în cea de a doua zi ? O,

Mă bucur de apusul de soare și mă bucur când văd culorile din răsărit; iubesc ploaia, arșița, ninsoarea, pe toate le îndrăgesc când toate la timpul lor revin. Sunt un mic bulgăre de

Nebun cu o pungă dusă la gură, din care răzbate un firișor, iz de diluant. Operă absurdă. Aurolac. Plastic. Seră, terră, acoperită cu straturi de plastic sau cu noxe plastifiate, ce nu lasă căldura

Acum nu știu de ce am luat pixul în mână, acum nu știu de ce am început să mai scriu, poate o muză mai leneșă îmi dă târcoale, poate un moft, nu știu de ce scriu. Nu înțeleg nici un sens al

“La început a fost cuvântul”, cum bine spune Evanghelistul Ioan. Frumos spune și bine este de a învăța acest cu adevărat extraordinar adevăr. Dumnezeu de la început “A zis și s-a făcut”. Atunci

Ne naștem ca o flacără. Din două bucăți de materie, noi oamenii ne naștem din părinți, iar focul din ciocnirea unei bucăți de metal și o piatră, având între ele o scoarță de copac uscată, pe care

Primăvară-i iară, ăst anotimp mă face să-mi iau traista-n băț și să plec. Consider călătoriile de voie sau nevoie, o reală plăcere. Nedefinită într-adevăr, dar totuși plăcere. Acest fapt mă împinge

Scrisu-s-au și s-or mai scrie tone albe de hârtie, publicate sau nu. Vorbitu-s-a și se va mai vorbi mult timp. Până acum și de acum înainte. Despre acei concetățeni ai noștri dezrădăcinați de

O frunză din copacul timpului am vrut să rup, dar nu am ajuns, sunt prea mic, nu mă pot măsura cu infinitul. Chiar de ajungeam, nu sunt sigur că aș fi rupt-o, poate trăgeam de ea să aplec creanga ce