Poezii

ce greu ne uităm privirile...și pe noi... ce ușor se topesc aripi...rece cădere ce înălțimi am descris... în amândoi... ce adânci ne sunt lacrimi...din revedere... ce departe e ieri, în

Abur... pe mâine... în corzi de vioară Cu praf plâns sub tălpi gonind infinit În loc din albastru cerul coboară Privire curată, spre nou negăsit... Ce fi-va atunci, îmi macină viață Să simt

dansezi în zâmbetul privirii ochilor închiși pe muzică cu note scrise împreună pe timp străin, ca doi proscriși în inimi ascultând izvor cum sună îmi smulgi din mine vers nescris trăiesc

Găsesc în viață, întrebări Ce-n așteptare de răspuns Se farâmă în noi, chemări; Sau macină gândirea Ce îmi cuprinde Ființa-n nepătruns. Și îmi scurtează clipe Oprindu-mă pe stânca Ce sub

zbor... și umbră... Cândva Pe coltul ruginit al unei toamne Un stejar Îndragosti privirea unui zbor Ce lasă urmă de neșters pe cer... Și praful stelelor lucind Pe clipa neobișnuită-a

Probabil că pe soapte-n infinit Pe buze mai respiră zvon Că timpul nu mai poate fi oprit Și inimi bat, spre unison... E unică sub noapte clipa noastră Cu luminițe frânte în priviri Cu

Aștept cu soare măcinând în taină ultime secunde dintr-un an. Nu a uitat că-n armonii mai poate amâna un vis și plânsul nopților târzii purtat în valurile sufletului imens ocean ce îmi

Ne-azvârli din noapte spre lumină ne cânți în plânset prea fragil ne dai și brațe, care să ne țină când mersul nostru-i de copil... Ne dai o inocență ani de zile Când toți ne sunt atât de

Sunt trist că mediocritate Respiră oamenii în orice vreme Și-n ei găsesc cuvinte moarte În timp ce viața tot le geme... Îmi simt în mâini țărâna curdă Ce ține-n ea un strop de viață Și nu ne

Am întâlnit în zori de seară un călător pe un uitat de lume privirea lui încet măsoară drumul din față... spre niciunde... Pe chipul lui vezi timp apus Și zâmbetu-l sărută în durere și parcă

Cuvânt ales, cuvânt ce zboară, cuvânt înmormântat; ceva mai jos nu mai coboară... cuvânt pustiu sau altfel de cuvânt ce nu-l mai știu... îmbrățișează somnul dimineții cu susurul ei

Cuvânt ales, cuvânt ce zboară, cuvânt înmormântat; ceva mai jos nu mai coboară... cuvânt pustiu sau altfel de cuvânt ce nu-l mai știu... îmbrățișează somnul dimineții cu susurul ei

Ce lasă-n urma lor pe cer atâtea mii de păsări călătoare de vremea iși acoperă cu haină rece caldura cea cuceritoare? Ce are ploaia-n lacrimile ei de face frunza dintr-un verde crud în

un zbor... o zi altfel in ore asezata cuvinte... glas... si un a fost odata ce dor, ce clipa, imi raspunde in toamna de priviri prea crude... un eu, o ea, o amintire o altfel vorba,