Poezie
viata in hiast
Gerocob
2 min lectură·
Mediu
Ne-azvârli din noapte spre lumină
ne cânți în plânset prea fragil
ne dai și brațe, care să ne țină
când mersul nostru-i de copil...
Ne dai o inocență ani de zile
Când toți ne sunt atât de zâmbitori
Când ni se desenează file
ce ne ridică...puțin mai sus de nori...
Apoi pășim printre cuvinte
ne-aventurăm pe-uscat și peste mări
ne coborâm în lumi trăite
străpungem universul prin cărări
Până ne dai în ochi privire
Și-nsâmburesc în noi visări
Ca să atingem ce-i iubire
Să știm a ne opri din căutări...
Și timpul tot...ni-l dai în clipe
Renaști în noi tot ce-i frumos
zburăm când nu avem aripe
redefinim tot ce se vede jos...
Și-atingem astfel infinitul
Îmbrățișăm al necuprinsului izvor
Sublimul ne atinge visul
Și mâine nu ne este viitor
că veșnicia-i dată în torente
când universul tot, redefinit
sărută-o existență prin momente
Sculptează-o zi ca infinit...
...
Și când privim trăirea-n amintire
Vecia și-a lăsat în noi tribut
Pe lângă falnica trăire
E nostalgia a tot ce-am avut...
...
De-aici tot mersu-ncetinește
Căci pentru noi e altfel marea
Vedem că zborul ni se mai oprește
Îmbătrânești în noi și zarea
Și scrii pe-al nostru chip
Tot ce-adunat-am în murire
Să știe lumea c-am trăit
Să guste și ea... nemurire...
...
Când mersul nostru-i de copil
Ne dai și brațe care să ne țină
Ne cânți în plânsul prea fragil
Și-nchizi în noapte, ce-i lumina...
001013
0